ŞOC în tenis. Maria Şarapova, depistată POZITIV la un control antidoping. Primele declaraţii VIDEO

Maria Şarapova, una dintre cele mai importante rivale ale Simonei Halep în clasamentul WTA, a fost depistată pozitiv la un control antidoping. Jucătoarea rusă de tenis, fostă număr unu mondial, a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia a explicat că nu a intenţionat niciodată să trişeze şi că a ajuns "dopată" din cauza unui medicament care conţine o substanţă ce a fost inclusă pe lista celor interzise abia de la 1 ianuarie 2016.
Romania TV
07 mart. 2016, 20:19
ŞOC în tenis. Maria Şarapova, depistată POZITIV la un control antidoping. Primele declaraţii VIDEO

Maria Șarapova, în vârstă de 28 de ani, a convocat o conferinţă de presă imediat ce a aflat că a fost depistată pozitiv şi a ţinut să subinieze că nu a trişat niciodată ca sportivă. Jucătoarea rusă a subliniat că a fost picat testul antidoping la Australian Open, fiind înştiinţată despre acest lucru de ITF printr-o scrisoare.

„Am primit un medicament de la doctor, care timp de 10 ani nu a fost interzis. Medicamentul îl iau din 2006 și se numește Mildronate, dar am aflat că are o substanță numită Mildonium care este interzisă de la 1 ianuarie 2016. Eu nu știam asta și am luat medicamentul din cauza problemelor medicale pe care le aveam. Îmi asum această greșeală și știu că vor urma consecințe. Nu vreau să îmi termin cariera așa și sper să mai primesc o șansă. Este corpul meu și este doar vina mea”, a spus Maria Şarapova.

„Nu pot da vina pe nimeni, indiferent cu cine lucrez. La urma urmei, totul tine de tine!”, a completat jucătoarea rusă.

„Nu stiu cand voi reveni. Prima data am luat acest medicament in 2006. Eram bolnava foarte des, aveam o deficienta de magneziu, aveam un istoric in familie cu mai multe cazuri de diabet”, a mai explicat Şarapova

Maria Șarapova are în palmares 5 turnee Grand Slam, 35 de titluri WTA la simplu și 601 victorii. Ultima competiție câștigată de Șarapova a fost în 2015, la Roma.

La 17 ani, rusoaica o învingea pe Serena Williams și câștiga turneul de la Wimbledon, în 2004. În decembrie 2005, Șarapova devenea pentru prima dată lider al clasamentului WTA.

În acest sezon, Șarapova nu a mai jucat niciun meci de la „sferturile” turneului de la Australian Open, acuzând o problemă la antrebrațul stâng.

ITF nu a anunţat, încă, vreo sancţiune în cazul dopajului Mariei Şarapova.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
“Gnahore și Boateng la Rapid!” Daniel Pancu, sfătuit să-i transfere pe fundașii lui Dinamo, liberi de contract
Capital.ro
UE pregătește schimbarea permiselor auto. Ce șoferi trebuie să își înlocuiască documentul până în 2027
Playtech.ro
Orașele din România considerate cele mai „eco” din țară. Pentru ce au primit cele mai mari note în studiul european
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Horoscop 12 mai. Alertă Lunară pentru cei 12 nativi. Ce se întâmplă în casa zodiilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi