Senatul A VOTAT legea care permite păşunatul turmelor pe timpul iernii. UPDATE

Senatorii au adoptat OUG care suspendă până în 25 aprilie prevederile din Legea vânătorii referitoare la numărul limitat de câini de la stână şi perioada de păşunat.
Romania TV
08 mart. 2016, 09:41
Senatul A VOTAT legea care permite păşunatul turmelor pe timpul iernii. UPDATE

UPDATE: Senatorii au adoptat, marţi, cu 73 de voturi ”pentru”, 7 voturi ”împotrivă” şi cinci abţineri, Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă care suspendă până în 25 aprilie prevederile din Legea vânătorii referitoare la numărul limitat de câini de la stână şi perioada de păşunat.

Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic prevede interzicerea păşunatului animalelor pe terenuri agricole în perioada 6 decembrie – 24 aprilie şi limitarea numărului de câini însoţitori la trei în zonele de munte, doi în zonele de deal şi unul în zonele de câmpie.

După ce sute de persoane au protestat faţă de aceste prevederi, în decembrie 2015, Guvernul a emis Ordonanţă de Urgenţă pentru a suspenda cele două prevederi până la 25 aprilie 2016.

Proiectul de lege de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă va fi trimis spre dezbatere şi vot la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz. 

Comisiile de agricultură și mediu din Senat au acordat săptămâna trecută raport favorabil OUG 60/2015 care suspendă prevederile din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic referitoare la pășunat și numărul de câini de pază.

Legea Vânătorii și a protecției fondului cinegetic prevede interzicerea pășunatului animalelor domestice pe terenuri agricole în perioada 6 decembrie — 24 aprilie și limitarea numărului de câini însoțitori la trei în zonele de munte, doi în zonele de deal și unul în zonele de câmpie. În acest număr sunt incluși și câinii care asigură paza stânei.

Potrivit expunerii de motive a ordonanței, nepromovarea proiectului de suspendare a acestor prevederi în regim de urgență poate avea consecințe nefavorabile în plan economic și social, „cu impact deosebit de grav asupra sectorului zootehnic din România”.

Citeşte AICI expunerea de motive a legii

La finele anului trecut, mii de ciobani au venit la Bucureşti şi au protestat, ocupând chiar curtea Parlamentului, împotriva legii care le interzice să-şi pască turmele iarna şi să aibă mai mulţi câini decât le dă voie legea. Ciobanii se plâng că aceste interdicţii le afectează mult turmele, care sunt puse astfel în pericol.

Mii de ciobanii s-au strâns, pe 15 decembrie, în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului. După un protest paşnic, oierii au pornit pe carosabil în jurul Parlamentului. Unii au sărit gardurile Parlamentului, intrând în curtea instituţiei, unde au blocat intrările şi ieşirile, potrivit România TV. La Palatul Parlamentului s-au luat măsuri sporite de securitate, jandarmii fiind pregătiţi să intervină cu gaze lacrimogene.

O delegaţie a protestatarilor a intrat în Parlament, la negocieri. Ciobanii au fost primiţi de preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu. Oficialul a declarat, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii protestatarilor, că va transmite premierului Cioloş revendicările acestora. Guvernul a suspendat prin ordonanţă de urgenţă prevederile legii vanatorii privitoare la păşunat şi la dreptul de a avea un anumit număr de câini.

Protestul nu a fost lipsit de incidente, senatoarea Cristiana Anghel având o altercaţie cu un cioban, căruia i-a spus că este prost.

Citeşte şi: Mii de ciobani au PROTESTAT la Parlament: Oamenii au sărit gardul. Amendă de 20.000 de lei pentru organizator VIDEO

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„A apus sclavagismul, iar banii nu întotdeauna primează” – Marcel Pușcaș, editorial exploziv după umilirea FCSB la Craiova
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
O nouă taxă pentru coletele de pe Temu și Shein. Ce vor plăti românii de la 1 noiembrie
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicodim Nechita, un îndrăgit preot din Botoșani, a fost găsit fără suflare în casa parohială
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Exclusiv George Simion, aniversare de șapte stele „acasă” la Gruia Stoica. Petrecere de zile mare într-o locație ascunsă | Foto și Video Paparazzi  
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte