Gelu Diaconu, ACUZE GRAVE la adresa DNA. Fostul preşedinte ANAF cere public să fie audiat

Gelu Diaconu acuză DNA că a tergiversat deliberat audierea sa, asta deşi în urmă cu 33 de zile i s-a adus la cunoştinţă punerea sub învinuire în dosarul Voicu-Păun. Fostul preşedinte al ANAF mai spune că ar exista informații potrivit cărora, după analiza mai atentă a dosarului, inclusiv în cadrul DNA s-a realizat atât eroarea cât și necesitatea clasării acuzațiilor aduse la adresa sa. 
Filip Stan
14 mart. 2016, 11:58
Gelu Diaconu, ACUZE GRAVE la adresa DNA. Fostul preşedinte ANAF cere public să fie audiat

„Au trecut 33 de zile de când DNA, prin procurorul Doru Țuluș, mi-a adus la cunoștință punerea sub învinuire în dosarul Voicu-Păun și 32 zile de la demiterea mea din funcția de președinte ANAF, de către premierul Cioloș, ca urmare a acuzațiilor.

33 de zile de când o carieră publică de peste 20 de ani a fost aruncată la coșul de gunoi, cu o lejeritate periculoasă pentru orice democrație și în disprețul total față de demnitatea umană și față de responsabilitatea profesiei de procuror, parte integrantă a puterii judiciare.

În tot acest timp, însă, încrederea în ceea ce cu toții numim statul de drept m-a determinat să îmi cenzurez orice pornire de a ieși în spațiul public pentru a mă apăra si a prezenta faptele care au condus la apariția acestui dosar, pe care îl consider în continuare unul kafkian.

Nu ascund nici faptul că destui apropiați m-au sfătuit să tac, considerând că există un risc major de a suporta alte consecințe în relația cu orgoliul profesional al procurorilor, însă principalul resort care m-a ținut deoparte de spațiul public l-a reprezentat convingerea că, în 2016, dincolo de derapajele inerente oricărui proces, justiția din România funcționează și, mai ales, că dreptatea nu se face la televizor, ci în sala de judecată”, scrie fostul preşedinte ANAF pe geludiaconu.com.

Gelu Diaconu aduce acuze foarte grave DNA-ului. El spune că punerea sa sub învinuire reprezintă o eroare a procurorilor anticorupţie, fapt care a condus la întârzierea azudierii sale:

„Există informații potrivit cărora, după analiza mai atentă a dosarului, inclusiv în cadrul DNA s-a realizat atât eroarea cât și necesitatea clasării acuzațiilor aduse.

Cu toate acestea, în încercarea de a-și acoperi eroarea (?), s-a luat decizia întârzierii audierii mele, care presupune și amânarea depunerii documentelor cu care să îmi demonstrez nevinovăția, pentru a perpetua imaginea și ideea complet falsă că aș fi implicat în dosarul Voicu-Păun, lăsând să planeze suspiciunea de corupție și evitând astfel să se finalizeze un caz în care abuzul unui procuror a depășit orice limită.

Un verdict de „nevinovat”, dat peste 1-2 ani, atunci când cazul și numele meu vor fi dispărut demult de pe agenda publică, îmi răpește unica șansă de a îmi reabilita numele, imaginea și cariera, trecând totodată eroarea și abuzul procurorilor DNA la capitolul „și altele”, fără nicio altă consecință asupra autorilor.

Din aceste motiv, am decis să prezint public Memoriul depus deja (pentru informare) la alte instituții ale statului și care urma să fie prezentat împreună cu documentele doveditoare și procurorului de caz”, scrie Gelu Diaconu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT