Cătălina Ponor, înainte de turneul de calificare la Olimpiadă: Sper să concurez la două aparate

Lotul feminin de gimnastică al României a făcut miercuri un antrenament cu public în Sala Polivalentă din Capitală, cu o lună înainte de participarea la turneul de recalificare pentru JO 2016. La şedinţa de pregătire au asistat şi Monica Roşu, Corina Ungureanu şi Simona Amânar.
Filip Stan
16 mart. 2016, 15:48
Cătălina Ponor, înainte de turneul de calificare la Olimpiadă: Sper să concurez la două aparate

Cătălina Ponor a declarat, miercuri, la finalul antrenamentului cu public al lotului național de la Sala Polivalentă, că este optimistă în ceea ce privește clasarea echipei României în primele patru locuri la turneul de recalificare (16-18 aprilie), care va asigura participarea la Jocurile Olimpice de la Rio. „Eu văd România în primele patru locuri. Nu există niciun risc dacă noi ne ducem (n.r. — la turneul de recalificare) cu încredere și stăpânire de sine. Cheia este un concurs curat și fără ratări. Nu ne gândim încă la Jocurile Olimpice, ci doar la acest pas greu. Nu am mai fost în situația asta, dar zic eu că va fi bine„, a spus Cătălina Ponor.

Ea a adăugat că recuperarea după intervenția chirurgicală la gambă din luna octombrie a anului trecut decurge bine. „Ușor-ușor o să fie bine, e normal să mă doară (n.r. — gamba stângă) pentru că lucrez pe ea. De fapt pe amândouă, pe tendon și gambă. Dar mai sunt trei săptămâni și merg înainte. Nu cred că voi putea face trei aparate la test event, dar două voi face. Să dea Dumnezeu să fiu sănătoasă, pentru ca România să își pună baza în mine. Eu pentru asta muncesc, să le ajut pe fete, pe mine și să ajung la Olimpiadă„, a menționat Cătălina Ponor.

La rândul său, Larisa Iordache speră să se recupereze cât mai repede după operaţia suferită la deget şi să poată avea încredere sută la sută în mână când va efectua exerciţiile la paralele. „Mâna îmi face bine, e în recuperare acum. Am momente când visez că sunt pe aparate şi dintr-o dată îmi strâng mâna şi mă cam doare. Sper să mă recuperez cât mai repede şi să nu mă mai doară. Eu am intrat în sala de antrenament după operaţie, dar refăcută sută la sută doctorii mi-au spus că voi fi după şase săptămâni, cât va dura recuperarea. Sper să mă întorc, să fac paralelul şi să am încredere sută la sută în mână„, a afirmat Larisa Iordache, care s-a antrenat separat de restul lotului.

Citeşte şi Larisa Iordache s-a întors în România după operaţia suferită la Viena. Ce şanse are pentru JO 2016

Sunt bine, dar e foarte greu să privesc un antrenament de pe margine, pentru că îmi doream şi eu să fiu alături de fete în alte ipostaze, în costum de gimnastică. Dar acum asta este situaţia, trebuie să trec peste, să fiu alături de ele, să le încurajez şi să privesc înainte. Îmi doream foarte tare să fiu astăzi şi în pregătiri alături de fete. Eu cred în ele, sper din tot sufletul să se adune, să fie o echipă, să se încurajeze, să creadă în ele, să fie totul bine. Pentru că se poate. Dar orice este posibil. Eu nu m-am văzut niciodată un lider al echipei, eu sper ca Didi (n.r. – Diana Bulimar) să fie un om de echipă, pentru că şi-a arătat până acum valoarea. Eu sunt alături de ea şi de echipă şi sper din tot sufletul să facă o treabă bună„, a mai spus Iordache.

Ea va fi indisponibilă timp de circa şase săptămâni, astfel încât va rata participarea cu echipa României la turneul preolimpic de la Rio, programat între 16-18 aprilie, şi în urma căruia primele patru clasate vor obţine calificarea la Jocurile Olimpice.

Lotul feminin de gimnastică al României pentru turneul preolimpic de la Rio este format din Cătălina Ponor, Diana Bulimar, Anamaria Ocolişan, Silvia Zarzu, Dora Vulcan, Laura Jurcă şi Anda Butuc (rezervă). Antrenori: Lucian Sandu, Adela Popa, Maria Fumea, alături de dr. Mihaela Dobranici şi arbitrul Gabriela Robu.

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
Câți bani alocă Bucureștiul, orașul cu șapte primării, pentru reparația străzilor. Sectorul cu cele mai mici investiții și cele mai mari cheltuieli salariale
Capital.ro
Se modifică valabilitatea permisului auto. Vin reguli noi în România pentru șoferii pensionari peste 70 de ani
Playtech.ro
Praf saharian deasupra României. Ce efecte poate avea asupra sănătății fenomenul și de ce apar „ploile murdare”
Adevarul
Cine plătește pentru turiștii blocați în zone de conflict - Dilema românească: Ajutor de la stat sau pomană din taxele altora?
wowbiz.ro
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Românii ajunși în țară din Orientul Mijlociu sunt nemulțumiți că și-au plătit singuri biletele: „Nu ne-au ajutat cu absolut nimic”
iamsport.ro
Fiul lui Ion Țiriac nu credea că va trăi așa ceva vreodată: 'Pierderi economice uriașe'
MediaFlux
Anunț oficial pentru românii care primesc pensie! Cine va primi 2.780 lei
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj