Torţionarul Ion Ficior ar putea primi 25 de ani de închisoare

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Ion Ficior, la ultimul termen din dosarul în care este judecat pentru infracţiuni contra umanităţii.
Romania TV
17 mart. 2016, 18:27
Torţionarul Ion Ficior ar putea primi 25 de ani de închisoare

La termenul de judecată de joi, din dosarul în care Ion Ficior, fost comandant al Penitenciarului Periprava, este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru acesta, având în vedere că are peste 65 de ani, deşi, au precizat aceştia, pentru acuzaţiile care i se aduc s-ar impune condamnarea pe viaţă.

La termenul de joi, magistraţii au audiat trei martori, foşti deţinuţi ai Penitenciarului Periprava.

Mirel Stănescu, unul dintre foştii deţinuţi ai Penitenciarului Periprava, a declarat în sala de judecată că în 1959 au fost duşi de la Gherla cinci sute deţinuţi.

„De acolo ne-au dus la Tulcea şi de acolo la lagărul de la Periprava, în aprilie sau mai. Ne-au cazat într-o baracă din stuf. Ne-a spus Ion Ficior că partidul ne dă şansa să ne reabilităm prin muncă. Am făcut munci agricole – se tăia stuf, se cultiva porumb care trebuia curăţat. Trebuia să mergem în ritm foarte susţinut. Se muncea 12 ore, mâncarea era foarte proastă, foarte slabă. Mai mâncam şi porumb crud, deşi era interzis. Uneori am mâncat şi şerpi de apă. Hrana era zeamă de arpacaş, uneori cartofi, uneori câteva boabe de fasole. Dimineaţa primeam o apă colorată. Beam apă din Dunăre, ne-am şi îmbolnăvit de dizenterie. Au fost mari umilinţe: dacă rămânea un fir netăiat de stuf pe rândul tău, te pedepseau. Am fost lovit cu un baston în spate şi apoi m-au obligat să îl rup cu dinţii. Cât am stat acolo nu am făcut niciodată baie. Toate s-au întâmplat sub conducerea lui Ion Ficior. Pe mine m-a marcat umilinţa trăită acolo : că nu ne puteam spăla, WC era în aer liber, bătăile. Până şi militarii în termen care ne păzeau erau învăţaţi să ne urască”, a povestit acesta în faţa magistraţilor, scrie Mediafax.

Ioan Ficior a fost trimis în judecată în 18 august 2014, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Ioan Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici.

Conform actului de sesizare a instanţei, în perioada 1 august 1958 – 1 noiembrie 1963, în calitate de locţiitor şi comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora.

Potrivit anchetatorilor, din documentele studiate a reieşit faptul că în perioadă în care la conducerea Coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior au decedat 103 deţinuţi, toţi făcând parte din colectivitatea contrarevoluţionarilor.

Anchetatorii au mai stabilit că deţinuţii de la Periprava erau supuşi unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii şi de orice alte persoane, de lumea externă în general, condiţii de cazare mizerabile, frigul insuportabil din barăci, sancţiunile fizice pentru abateri minore, hrana deficitară, deţinuţii fiind în permanenţă înfometaţi şi însetaţi, având dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor şi, nu în ultimul rând, condiţiile de muncă inumane la care erau supuşi aceştia.

Citeşte şi Torţionarul Ioan Ficior, reacţie la condamnarea lui Alexandru Vişinescu: „Eu nu sunt Vişinescu!” VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT