CA LA ROMÂNI. Inaugurarea autostrăzii A3 Bucureşti – Ploieşti se amână din nou

La autostrada Bucureşti-Ploieşti mai este mult de lucru. În concluzie, nici vorbă de inaugurare la jumătatea lunii mai, cum anunţa în urmă cu câteva săptămâni fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.
Romania TV
11 mai 2012, 17:39
CA LA ROMÂNI. Inaugurarea autostrăzii A3 Bucureşti - Ploieşti se amână din nou

Deşi autorităţile au promis că autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi inaugurată pe 15 mai, termenul se amână. Din nou! Şi cel puţin cu două, trei săptămâni, după cum spun chiar muncitorii, care ar trebui să ştie cel mai bine care este stadiul lucrărilor.

Pe mari porţiuni de drum mai trebuie turnat încă un strat de asfalt, iar marcajele rutiere lipsesc cu desăvârşire. Nici măcar muncitorii, care ar trebui să se grăbească pentru ca lucrările să fie finalizate, nu cred că totul va fi gata într-un timp atât de scurt. „Cum să fie gata până marţi? Suntem oameni normali”, spun ei.

„Cred că până la sfârşitul lunii s-ar putea circula, dar mai sunt o grămadă de mărunţişuri care trebuie rezolvate”, spune un alt lucrător.

Pe drumul spre Ploieşti mai e de lucru la trei poduri. E drept, autostrada poate fi inaugurată şi aşa. Pentru biciclişti. „Am mers numai pe autostradă de vreo 15 kilometri şi se merge foarte bine”, spune un rutier care trece prin zonă.

Autostrada Bucureşti-Ploieşti are fix 56 de kilometri, iar lucrările au început acum şase ani.

Nici tronsoanele de autostradă Cernavodă – Medgidia şi Medgidia – Constanţa nu par să aibă prea mari şanse să fie finalizate până la 30 iunie, când turiştii vor începe să se îndrepte cu zecile de mii spre litoral.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT