Ponta: Nu sunt specialist, nu pot să îmi dau seama dacă Ioan Mang a plagiat sau nu

Premierul Victor Ponta a afirmat vineri, că nu are calificarea necesară pentru a se pronunţa în cazul acuzaţiilor de plagiat aduse ministrului Educaţiei, Ioan Mang, însă va avea până săptămâna viitoare o concluzie a specialiştilor, scrie Agerpres.
Romania TV
11 mai 2012, 19:26
Ponta: Nu sunt specialist, nu pot să îmi dau seama dacă Ioan Mang a plagiat sau nu

„Nu mă pricep la problemele la care dânsul este specialist şi (…) nu pot să îmi dau seama dacă a plagiat sau nu. (…) În mod sigur, săptămâna viitoare am un rezultat de la nişte oameni care nu au niciun fel de implicare politică şi a căror competenţă cred că nu e contestată de nimeni şi luăm decizia împreună”, a declarat Ponta.

El a precizat că a avut deja o discuţie cu ministrul Mang, căruia i-a comunicat decizia de a cere unui colectiv academic o opinie pe tema acuzaţiilor de plagiat.

„Am vorbit astăzi după amiază, i-am comunicat decizia mea de a cere unui colectiv, evident informal, de la Academie să se pronunţe şi domnia sa evident că a fost de acord. E foarte greu să pui pe cineva din Ministerul Educaţiei să-l cerceteze pe ministrul Educaţiei, inevitabil decizia ar fi contestabilă”, a spus primul ministru.

Liderul PSD Victor Ponta a participat vineri, alături de preşedintele PNL Crin Antonescu şi preşedintele PC Daniel Constantin, la un miting electoral desfăşurat la Alexandria cu ocazia lansării candidaţilor USL din judeţul Teleorman la alegerile locale.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Video. Antena 1, delay de 12 secunde la Suedia - România! Când Isak marca, la TV mingea era la 60 metri de poarta lui Radu
Capital.ro
Când primesc pensionarii banii în octombrie. Calendarul plăților pe card și prin poștaș
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte