Interlopii Sile şi Nuţu Cămătaru fac plângere la CEDO împotriva statului român

Fraţii Cămătaru vor depune plângere la CEDO împotriva statului român. Interlopul Sile Cămătaru a fost reţinut sâmbătă noapte în Germania. Fratele său, Nuţu Cămătaru, a fost depistat lângă Bucureşti, potrivit România TV.
Romania TV
12 mai 2012, 16:08
Interlopii Sile şi Nuţu Cămătaru fac plângere la CEDO împotriva statului român

IGPR a precizat că a primit o informare de la autorităţile germane privind prinderea lui Sile Cămătaru. El se află în acest moment în custodia autorităţilor de acolo. Interlopul a fost prins într-o localitate de lângă Nurnberg, sâmbătă noapte. Informaţia a fost confirmată de autorităţile române. Despre Nuţu Cămătaru, politiştii susţin că au informaţii, însă nu au reuşit să-l găsească încă.

Fiul lui Sile Cămătaru, Mario Balint, a declarat, sâmbătă, că tatăl şi unchiul său, care sunt daţi în urmărire naţională, nu au fugit din ţară şi nu intenţionează să fugă de lege, ci vor doar „să se clarifice anumite lucruri”, informează MEDIAFAX.

„Trebuie să se clarifice anumite lucrurile ca să se întoarcă. Nu sunt fugiţi”, le-a mai spus el reporterilor, în faţa locuinţei din Capitală a lui Sile Cămătaru.

Potrivit lui Mario Balint, „clarificările” ar avea legătură cu pedepsele definitive dictate de instanţă în cazul fraţilor Cămătaru.

Fraţii Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi drept Nuţu şi Sile Cămătaru, au fost daţi în urmărire naţională după ce poliţiştii nu i-au găsit la domiciliu, vineri seară, pentru aplicarea mandatelor de executare a condamnărilor definitive.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, cele două mandate vor fi puse în aplicare de Poliţia Judeţului Ilfov, respectiv Poliţia Capitalei, pentru că „una dintre cele două persoane căutate are domiciliul în Ilfov”. Niculae nu a precizat însă care dintre cei doi fraţi domiciliază pe raza judeţului Ilfov.

„Cele două mandate au sosit la Poliţia Capitalei şi la Poliţia Judeţului Ilfov, vineri, la ora 22.00. De aceea, cele două unităţi de poliţie au demarat procedurile de căutare la domiciliul acestora, precum şi la alte adrese cunoscute. Deoarece aceste persoane (fraţii Cămătaru – n.r.) nu au fost găsite, a fost sesizat Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru darea lor în urmărire la nivel naţional”, a mai spus Niculae.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a precizat că împotriva celor doi nu exista restricţia de a pleca din România. „Este foarte important de ştiut că Poliţia Capitalei nu a fost informată şi nu a primit niciun document care să releve faptul că atunci când cele două persoane au fost puse în libertate, împotriva lor a fost luată o măsură obligatorie, preventivă sau altă obligaţie”, a arătat Niculae.

Întrebat dacă Poliţia are informaţii privind plecarea din ţară a fraţilor Cămătaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a răspuns: „Această informaţie a venit de la familia uneia dintre persoanele căutate. În acest moment, noi nu putem confirma această afirmaţie. Chiar în momentul de faţă, colegii mei sunt în teren şi îndeplinesc toate activităţile procedurale pentru identificarea persoanelor căutate”.

Fraţii Ion şi Vasile Balint au fost condamnaţi, vineri, de instanţa supremă, printr-o decizie definitivă, la şase şi, respectiv, 13 ani de închisoare, judecătorii menţinând, în cazul celor doi, sentinţa din faza inferioară a procesului.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT