Legea pensiilor aleşilor locali se va aplica din 2017. Ce modificări au aplicat comisiile

Comisiile juridică şi de administraţie din Camera Deputaţilor au adoptat, în şedinţele de miercuri şi joi, modificări la Legea pensiilor speciale ale aleşilor locali, după decizia CCR, printre care stabilirea unei noi surse de finanţare, urmând ca legea să se aplice de la 1 ianuarie 2017.
Romania TV
01 apr. 2016, 09:59
Legea pensiilor aleşilor locali se va aplica din 2017. Ce modificări au aplicat comisiile

Toate modificările au fost adoptate, miercuri, de Comisia pentru administraţie, aceste amendamente fiind „însuşite” fără dezbateri, joi, de către deputaţii jurişti.

Potrivit deputatului PSD Florin Iordache, au fost rezolvate criticile aduse de CCR. În continuare, legea nu se va aplica consilierilor locali şi judeţeni, ci doar primarilor, viceprimarilor, şefilor de Consilii Judeţene şi vicepreşedinţilor acestora.

Vicepreşedintele Comisiei Juridice, Ciprian Nica, a declarat că judecătorii CCR au făcut o recomandare doar cu privire la includerea tuturor categoriilor de aleşi locali, astfel încât nu se poate pune problema unei noi decizii negative.

Deputaţii au modificat şi prevederile pe care CCR le-a considerat neclare în lege. „Am prevăzut foarte clar că, pentru a primi această indemnizaţie, este necesar minimum un mandat întreg. Restul primesc fracţie în funcţie de câte luni a avut respectivul ales. Dacă un ales local a fost şi parlamentar, nu poate primi această indemnizaţie concomitent cu indemnizaţia de parlamentar”, a explicat Florin Iordache.

Sursa de finanţare o constituie bugetele autorităţilor locale, şi nu cel al Ministerului Dezvoltării, aşa cum se prevedea iniţial.

„Era discriminatoriu pentru aleşii locali. Le cerem performanţă, le cerem să îşi conducă bine comunităţile. (…) Să primească aceste indemnizaţii”, a motivat Iordache necesitatea legii.

Legea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017, acela fiind momentul în care foştii aleşi locali îşi vor putea cere drepturile. Între timp, Guvernul va elabora şi normele de aplicare.

Modificările aduse de comisiile din Camera Deputaţilor vor fi votate săptămâna viitoare în plen, urmând ca proiectul să meargă apoi la Senat, pentru votul decisiv.

Curtea Constituţională a arătat, în motivarea deciziei de neconstituţionalitate a Legii pensiilor aleşilor locali, că aceasta discriminează între diferitele categorii de aleşi locali, excluzând, de exemplu, consilierii locali şi judeţeni, şi nu precizează clar sursa de finanţare.

Potrivit motivării judecătorilor Curţii Constituţionale, legea încalcă prevederile Legii fundamentale „întrucât normele pe care le reglementează nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate cu privire la natura juridică” a acestei indemnizaţii pentru limită de vârstă, dar nici cu privire la beneficiarii prevederilor şi a modului de stabilire a cuantumului ei. Mai mult, discriminează între diferitele categorii de aleşi locali, nefiind acordată tuturor celor care ocupă funcţii de conducere la nivel local, în baza votului cetăţenilor, astfel încât apare o „inegalitate nepermisă de tratament juridic între aleşii”. Nu în ultimul rând, legea stabileşte cheltuieli bugetare fără stabilirea unei surse de finanţare reale.

CCR nu a reţinut însă şi critica Guvernului potrivit căreia această lege intră în categoria celor cu efecte de retroactivitate.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Gigi Becali a cerut părerea inteligenței artificiale: Mirel Rădoi, antrenorul ideal pentru FCSB în criză
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei pentru localnici
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte