Salarii majorate pentru angajaţii din unele sectoare bugetare

Un nou război al bugetarilor se arată la orizont. După reîntregire, unii vor primi mai mult, alţii vor rămâne cu salarii mici. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că în timp ce o parte dintre bugetari mai au de recuperat 12% din salariile tăiate, există şi alte categorii de angajaţi ai statului ale căror venituri s-au tot majorat în ultimii doi ani.
Romania TV
14 mai 2012, 14:51
Salarii majorate pentru angajaţii din unele sectoare bugetare

Pentru a reveni la veniturile pe care le aveau în luna mai 2010, bugetarii din sănătate ar mai avea nevoie de o majorare de 5%, cei din administraţia publică de 7%, iar cei din învăţământ de 12 procente. Şi deşi unii bugetari sunt şi vor fi şi mai bine plătiţi decât alţii, din decembrie, majorarea se va face unitar: 15% în plus pentru fiecare angajat din aparatul de stat.

Pentru unii o gură de aer, pentru alţii, un salariu mai mare. „Toată lumea, în decembrie, va avea salariul integral la fel ca şi în luna mai 2010, evident să lucreze în aceleaşi condiţii de muncă. Pentru că discutăm şi de anumite sporuri care poate în 2010 erau, dar între timp persoane respectivă nu mai lucrează în aceleaşi condiţii„, a declarat la România TV ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop.

Pe de altă parte, sindicaliştii susţin că lefurile sunt mai mici decât în statistici şi nici cele 15 procente nu ar fi suficiente. „Ordonanţa face rectificare la salariul de încadrare şi deci implicit la structura respectivă. Dacă persoana respectivă face ore suplimentare, venitul lui salarial pe luna respectivă va creşte. Dar asta nu înseamnă că i-a crescut salariul propriu-zis„, este de părere Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa.

Diferenţa se află de multe ori în detalii. Unii bugetari au lipici la sporuri sau primesc alte tipuri de stimulente, în timp ce alţii trăiesc aproape exclusiv din salariul de bază.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Lovitură la FCSB! Gigi Becali a anunțat în direct decizia bombă: „Începe cu Botoșani”. Exclusiv
Capital.ro
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026. INS a publicat date provizorii care arată o evoluție mai slabă decât în aceeași perioadă a anului trecut
Playtech.ro
Ziua Marinei Române 2026. Spectacol pe mare și în aer pe 15 august. Programul complet în Constanța și în țară
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a produs tragedia din Brașov a fost reținut. În ce stare de sănătate s-ar fi aflat, în timpul incidentului
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat