Doi jurnalişti au învins la CEDO statul român. Vezi ce despăgubiri vor primi

Prin decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) – dată în 10 mai în cazul Petru Frăsilă şi Lucica Ciocîrlan versus România – se stauează obligaţia statului de a proteja media locală de presiunile politico-economice.

Petru Frăsilă a înfiinţat în 1995 societatea Tele M, iar în 1999 societatea Radio M Plus, fiind asociat unic. Obiectul de activitate era producerea şi difuzarea programelor de radio şi de televiziune. În 2002, autorităţile financiare locale din Piatra Neamţ au făcut un control la sediul Tele M, constatând că societatea avea sume de bani neplătite către stat, astfel că un acord de eşalonare a fost încheiat. Reclamantul spune că respectivul control a fost cerut de I.T. (care ameninţase să bage societăţile în faliment, după ce Frăsilă publicase două reportaje care-l afectau în mod negativ), iar pentru a evita falimentul a fost convins să vândă participaţia majoritară a societăţii Tele M lui I.T şi societăţii aparţinând şefului direcţiei locale de finanţe publice, care realizase controlul fiscal. Ulterior, societatea Radio M Plus şi Tele M au constituit o asociere în participaţiune privind producerea şi difuzarea programelor de radio. Tele M asigura bunurile mobile şi imobile, programele, licenţele şi contractele, în timp ce Radio M Plus asigura echipamentele de specialitate, resursele financiare, programele şi gestiunea asociaţiei. Reclamanta Lucica Ciocîrlan (cetăţean finlandez de origine română) era redactorul staţiei de radio şi începând din octombrie 2002 directoarea de programe, potrivit site-ului juridice.ro.

Începând cu 2 octombrie 2002, ca urmare a neînţelegerilor dintre cele două societăţi, reclamanţilor le-a fost refuzat accesul în redacţia staţiei de radio de către reprezentanţii societăţii Tele M, astfel că în 16 octombrie, Frăsilă şi Ciocîrlan au sesizat tribunalul cerând accesul în redacţia staţiei de radio. În 6 decembrie 2002, Tribunalul Piatra Neamţ a admis cererea reclamanţilor, cerând societăţii Tele M să le permită accesul în redacţia postului de radio. În 11 martie 2003, această decizie a fost confirmată de către Curtea de Apel Bacău, care a arătat că împiedicarea reclamanţilor în redacţia radioului constituie o acţiune ilicită, de natură a prejudicia activităţile staţiei de radio. Reclamanţii nu au reuşit să pună în executare decizia tribunalului din cauza opoziţiei reprezentanţilor Tele M.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Cei doi s-au plâns la CEDO de faptul că autorităţile competente nu i-au asistat efectiv în demersurile lor de executare a deciziei irevocabile din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Piatra Neamţ, fiind împiedicaţi să-şi desfăşoare activitatea de jurnalişti, dreptul lor la libertatea de expresie fiind astfel încalcăt. Aceştia au invocat articolul 10 al Convenţiei Europenei referitor la dreptul la libera exprimare.

Alte articole

O ospătăriță a primit despăgubiri de 15.000 de euro după ce a fost umilită de șef. Adolescenta de 15 ani scăpase o prăjitură pe jos

Despăgubiri uriașe pentru o angajată concediată după o plângere de hărțuire. Compania trebuie să o reangajeze și să-i plătească 500.000 de euro

Curtea Europeană subliniază importanţa libertăţii de exprimare, care constituie una dintre condiţiile prealabile pentru buna funcţionare a democraţiei. Aceasta observă că prezenta cauza nu priveşte imposibilitatea de a comunica anumite informaţii sau anumite idei către terţe persoane, ci modalitatea de exercitare a unei profesii – jurnalist de radio la un post local – căreia Curtea îi recunoaşte rolul esenţial „de câine de pază” într-o societate democratică. CEDO arată, de asemenea, că nici jurisdicţiile naţionale şi nici Curtea nu se pot substitui presei în alegerea modalităţii de exercitare a libertăţii de exprimare. Curtea de la Strasbourg a respins argumentul Guvernului, potrivit căruia reclamanţii aveau alternative pentru a-şi manifesta libertatea de expresie, respectiv pe calea publicării unor articole ocazionale în presa centrală.

CEDO aminteşte că statul este ultimul garant al pluralismului, mai ales în ceea ce priveşte presa audiovizuală ale cărei programe se difuzează adesea pe scară largă. Acest rol devine indispensabil atunci când independenţa presei suferă presiuni exterioare exercitate de politicieni şi de deţinători ai puterii economice. Prin urmare, trebuie acordată o importanţă specială contextului libertăţii presei din România la data la care faptele au avut loc. Or, după cum rapoartele mai multor organizaţii naţionale şi internaţionale o arată, situaţia presei din România în anii 2002-2004 nu era deloc satisfacătoare, notează juridice.ro, citând decizia Curţii de la Strasbourg. În aceste rapoarte se arată faptul că presa locală se regăsea direct sau indirect sub controlul responsabililor politici sau economici ai regiunii, ca urmare a unei adevărate campanii de intimidare sau dobândire a controlului economic. Curtea ţine cont de afirmaţia reclamantului Frăsilă în sensul că a suferit presiuni politice şi economice care au determinat vânzarea unei părţi din participaţia sa în societatea de televiziune. În aceste condiţii, măsurile pe care statul trebuia să le ia, având în vedere rolul său de ultim garant al pluralismului şi independenţei presei, prezintă o mare importanţă. Curtea este de părere că autorităţile naţionale erau obligate să ia măsuri eficace pentru a asista reclamanţii în punerea în executare a hotărârii judecatoreşti definitive şi executorii din 6 decembrie 2002.

Curtea completează şi clarifică întinderea şi conţinutul obligaţiilor pozitive ale statului decurgând din articolul 10 CEDO. Astfel, obligaţia de a pune în aplicare o decizie de justiţie – analizată în mod tradiţional prin prisma cerinţelor dreptului la un proces echitabil – a fost transpusă şi analizată din perspectiva respectării libertăţii de exprimare, în contextul în care miza aplicării hotărârii judecătoreşti o reprezenta continuarea exercitării profesiei de jurnalist de radio la un post local.