Preoţii pot fi verificaţi dacă au colaborat cu Securitatea şi fără solicitarea Bisericii

Deputaţii au adoptat tacit, marţi, o lege de modificare a OUG nr. 24/2008, eliminând dreptul exclusiv al reprezentantului cultului religios de a solicita să se verifice dacă un preot a colaborat cu Securitatea.
Filip Stan
10 mai 2016, 15:31
Preoţii pot fi verificaţi dacă au colaborat cu Securitatea şi fără solicitarea Bisericii

Proiectul de lege adoptat tacit modifică articolul 3, alineatul u) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, eliminând a doua teză, care prevede că verificarea se face la cererea reprezentanţilor cultului religios de care aparţin aceştia. Astfel, se elimină dreptul exclusiv al reprezentantului cultului religios de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a unui preot.

Totodată, propunerea legislativă abrogă articolul 32, eliminând astfel privilegiul de nu mai fi verificaţi preoţii care au deja adeverinţă de necolaborare cu Securitatea, dar pentru care apar noi documente ce le pot dovedi calitatea de lucrător al Securităţii

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor nu a finalizat la timp raportul asupra proiectului, astfel încât acesta a fost adoptat tacit, fără dezbatere în plen, şi va trimis Senatului, for decizional.

Citeşte şi: Marian Munteanu, scos de pe lista PNL, îşi cere dosarul CNSAS: Am nevoie de bani pe care să-i dau de pomană celor săraci

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Cum a numit-o Cristi Chivu pe Genoa lui Dan Șucu, după ce Inter a câștigat și a urcat pe primul loc: „Am avut dreptate”
Capital.ro
Ambasada Rusiei la București a trimis condoleanțe. Românii nu se așteptau la acest mesaj: Împărtășim durerea voastră!
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Băsescu cere desființarea Coaliției și-l atacă pe Grindeanu: „Crede că obligația lui e să servească doar PSD”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Tranzitele lui Venus și Jupiter. Cine atrage prosperitate înainte de sărbători
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online