Băsescu, către românii din Chicago: România nu vă poate asigura salariile şi nivelul de trai din SUA

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seara, că "trebuie recunoscut cinstit" că România nu poate să asigure cetăţenilor ei plecaţi în afara ţării salariile şi nivelul de trai din ţările care "nu au trecut prin comunism", ca să îi determine să se întoarcă înapoi.
Romania TV
20 mai 2012, 06:55
Băsescu, către românii din Chicago: România nu vă poate asigura salariile şi nivelul de trai din SUA

„O să vă dau un motiv pentru care să rămâneţi aici. Unul singur şi bun (…) O să vă spun foarte cinstit un lucru: toţi ne iubim ţara, dar viaţa nu este numai dragoste de ţară, mai este şi viaţă de zi cu zi. În momentul de faţă, România nu este în măsură să asigure cetăţenilor ei salarii, respectiv un nivel de trai, ca în statele care nu au trecut prin comunism, iar acest lucru trebuie recunoscut cinstit. De altfel, eu nu am niciun fel de înţelegere pentru demagogia politicienilor care se proţăpesc la televizor şi spun: v-au plecat românii din ţară”, a spus preşedintele Băsescu.

El a subliniat că, în prezent, Guvernul, Preşedintele şi Parlamentul României se „bat zi de zi” pentru liberul acces al românilor pe pieţele de muncă din UE şi în mod deosebit din Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania, Italia, „unde salariile sunt mult mai mari”.

„Aceasta e contradicţia: unii spun să vină românii înapoi acasă, iar şomajul nostru este 7,4%, salariul mediu în România este 300 de euro, să spunem, 400 de dolari”, a spus preşedintele.

De asemenea, întrebat de ce statul român nu are o politică concretă de strângere a legăturilor cu românii din diaspora, preşedintele a arătat că nu au fost resurse financiare în ultimii ani, iar acelea care au fost s-au direcţionat prioritar spre comunităţile de români din vecinătatea României – din Ucraina, Republica Moldova, Serbia, dar şi cele din Spania şi Italia.

„În ultimii ani a existat o politică de legare sau de strângere a legăturilor dintre statul român, în general, şi românii din afara frontierelor. Trebuie spus că nu am alocat resursele necesare pentru că nu am avut. În acelaşi timp, existau nişte priorităţi în jurul frontierelor, generate de politicile din statele respective, fie că vorbim de Ucraina, de Republica Moldova, de românii din Serbia. Dacă a existat o brumă de resurse, prioritatea s-a dat acestor zone unde statele lor le interziceau să îşi păstreze limba, cultura, credinţa. Milionul de români din Spania şi Italia, de unde au venit solicitări extrem de ridicate pentru sprijinul comunităţilor care abia s-au format. Acesta este motivul pentru care în SUA resursele au fost mai mici, dar avem ţările din UE unde sunt concentrări mari, trimitem inclusiv dascăli ca să îi înveţe limba română pe românii născuţi acolo. Probabil că am spus că cei din America ştiu care este spiritul american, fiecare pe cont propriu”, a mai declarat preşedintele Băsescu.

DailyBusiness
SUA accelerează dominația spațială: Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Promisiunea făcută public de Mircea Lucescu la construirea noului stadion Dinamo: “Să îi dea Dumnezeu sănătate şi după Mondial să îşi poată onora cuvântul!”
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Alocația și indemnizația în luna februarie se dau în avans. Când se virează banii
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil