Irina Begu a ratat calificarea în finala turnelui WTA de la Roma. Românca a fost învinsă de americanca Serena Williams

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Serena Williams, liderul mondial, cu 6-4, 6-1, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.599.610 dolari.
Filip Stan
14 mai 2016, 17:49
Irina Begu a ratat calificarea în finala turnelui WTA de la Roma. Românca a fost învinsă de americanca Serena Williams

Begu (25 ani, 35 WTA) s-a recunoscut învinsă după o oră și 27 de minute, la prima sa confruntare cu Serena (34 ani), întreruptă de ploaie în două rânduri în primul set.

Williams, care nu are niciun titlu anul acesta, a condus cu 1-0 și 2-1, dar apoi jocul a fost întrerupt la 15-15 din cauza ploii. Serena a reușit un break și s-a desprins la 3-1, dar Begu a recuperat imediat ghemul pierdut (3-2), meciul fiind din nou oprit, când americanca avea o minge de break. Williams s-a desprins la 4-2, dar Begu a revenit și a restabilit egalitatea, 4-4. Williams și-a făcut serviciul, iar apoi a profitat de erorile Irinei, încheind primul set cu 6-4.

În setul al doilea, Begu a început excelent cu break, dar apoi nu a mai reușit să îi pună probleme americancei, care a câștigat șase ghemuri la rând, 6-1, obținând calificarea în finală.

Serena a dominat meciul la capitolul ”winners” (19-9), în timp ce raportul a fost echilibrat la erori neforțate (25 Williams, 24 Begu).

Irina Begu s-a ales cu un cec de 107.860 euro și cu 350 puncte WTA, ea fiind programată să joace sâmbătă și la dublu, în semifinale, alături de Monica Niculescu, împotriva principalelor favorite, Martina Hingis (Elveția) și Sania Mirza (India).

Finala de simplu va fi una americană, Serena Williams urmând să joace împotriva compatrioatei sale Madison Keys (21 ani, 24 WTA), care a dispus de Garbine Muguruza (Spania), a treia favorită, cu 7-6 (5), 6-4. Serena are trei titluri la Foro Italico, în 2002, 2013 și 2014.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum a ajuns Nadia Comăneci să fie închisă în pivniță cu Nicu Ceaușescu. Povestea scoasă la iveală abia acum
Capital.ro
Documentul APIA care le aduce fermierilor bani în avans. Cine îl poate cere în 2026
Playtech.ro
Se fac angajări la Castelul Bran după preluarea de către grupul care gestionează moștenirea lui Elvis Presley. Americanii pregătesc o nouă strategie de dezvoltare
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este bărbatul suspectat că i-ar fi luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Poliția a mobilizat toate forțele de ordine pentru găsirea lui
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Curent electric gratuit pentru români. În ce intervale se oferă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi