LISTA DATORNICILOR ANAF: Verifică dacă ai datorii la bugetul de stat UPDATE

LISTA DATORNICILOR ANAF: ANAF a publicat lista cu toate persoanele fizice cu datorii de peste 1.500 de lei. Sunt aproximativ 180.000 de persoane în această situaţie. Lista vine cu o întârziere de aproape două săptămâni, pentru că, înainte de publicare, oamenii au început să-şi plătească restanţele.
Filip Stan
16 mai 2016, 15:16
LISTA DATORNICILOR ANAF: Verifică dacă ai datorii la bugetul de stat UPDATE

LISTA DATORNICILOR ANAF: Dragoş Doroş, preşedintele ANAF, a anunţat  că toţi cei care au datorii la Fisc au primit înştiinţări. Abia pe ultima sută de metri unii şi-ai achitat restanţele.

Lista cu 187.230 contribuabili persoane fizice, care au restanțe fiscale mai mari de 1.500 lei la 31 martie 2016, poate fi accesată și descărcată. Lista conține numele persoanelor fizice care totalizează obligaţii fiscale restante de 3,4 miliarde lei, rezultate inclusiv din activităţi economice independente sau profesii libere.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, cel mai mare datornic la ANAF, cu restanţe de 232 milioane de lei. Ce datorii are Gigi Becali

Din total, ANAF poate recupera la aceasta dată cca. 2,3 miliarde lei. Situația juridică a restului de creanțe de 1,1 miliarde lei (insolvabilitate fără bunuri sau venituri urmăribile, existența unor hotărâri judecătorești de suspendare a executării silite, etc) oprește ANAF de la iniţierea sau continuarea măsurilor de executare silită.

Conform Codului de procedură fiscală, „obligaţii fiscale restante” înseamnă:

a) obligaţiile fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată;

b) diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată.

Fac obiectul publicarii doar creanțe fiscale prevăzute de art. 162 din Codul de procedură fiscală. Nu fac obiectul publicării confiscările dispuse prin sentințe civile sau penale, atragerea răspunderii în procese civile de insolvență sau în faza penala, alte creanțe bugetare etc. Sunt exceptate de la publicare obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată și cele a căror executare este suspendată.

Dragoş Doroş, preşedintele ANAF, la emisiunea „În faţa ta”: „Nu vreau să vă ascund că această listă este o constrângere benefică şi pentru ANAF şi pentru contribuabili. În aceeaşi măsură, un număr mare de contribuabili, ştiind că se apropie acest moment au venit la ghişeele ANAF”.

Dacă vreţi să vedeţi listele datornicilor la ANAF, trebuie să intraţi pe site-ul data.gov.ro, la „Seturi de Date”, iar mai apoi la capitolul „Datoriile către bugetul de stat”. De săptămâna viitoare, vor apărea aici toţi cei care datorează Fiscului peste 1.500 de lei.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat săptămâna trecută lista cu micii datornici la bugetul general consolidat, din care reiese că 144.829 de contribuabili mici și instituții publice aveau restanțe mai mari de 10.000 lei la 31 martie 2016, suma totală a datoriilor fiind de 77,11 miliarde de lei, din care 81% (62,46 miliarde de lei) reprezintă arierate nerecuperabile, informează ANAF. Lista conține și instituții publice.

Pe primul loc în topul restanțierilor la stat se află Compania Națională a Huilei, cu sume totale de 5,2 miliarde de lei, urmată de Italia Tabacco Production, cu 1,49 miliarde de lei, Agroponte SRL cu 1,47 miliarde de lei, Societatea Națională Căile Ferate Române, cu 1,28 miliarde de lei și Societatea Comercială pentru Închiderea — Conservarea Minelor, cu datorii restante de peste un miliard de lei.

Potrivit instituției, în categoria arierate nerecuperabile se înscriu obligațiile fiscale pentru care diferite constrângeri legale opresc ANAF de la inițierea sau continuarea măsurilor de executare silită.

‘Din această categorie fac parte: obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței; obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru care s-a instituit administrarea specială; obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru care executarea silită este suspendată conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; obligațiile fiscale ale contribuabililor pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate fără venituri sau bunuri urmăribile, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală’, subliniază ANAF.

În schimb, 44,2% (6,47 miliarde de lei) din totalul arieratelor recuperabile ale micilor contribuabili reprezintă arierate certe, pentru care există certitudinea recuperării, la data publicării listei.

Pe de altă parte, arieratele pentru recuperarea cărora ANAF a întreprins unele măsuri de colectare dar, din cauza diverselor procedurii administrative, stingerea lor este amânată, intră în categoria ‘arieratelor incerte’. Acestea pot fi creanțele pentru care s-a formulat contestație; cele pentru care ANAF a solicitat deschiderea procedurii de insolvență; creanțele stabilite prin estimarea bazei de impunere de către inspecția fiscală; datoriile contribuabililor pe care ANAF i-a declarat inactivi; sau creanțele fiscale stabilite prin decizii de impunere din oficiu.

LISTA DATORNICILOR ANAF: primele contestaţii

Candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, afirmă că şi-a plătit datoriile către stat la începutul lunii şi cere ANAF să rectifice eroarea în ceea ce îl priveşte, adăugând că nu pretinde scuze pentru că ştie ”cu ce aparatură şi infrastructură IT funcţionează bieţii funcţionari”.

”Înţeleg ca ANAF s-a grăbit să mă pună pe o listă de debite la buget, îi rog să citească chitanţa pentru încasare de impozite, taxe şi contribuţii seria TS701 nr.20100194378 din 6.05.2016, repet, 6.05.2016 şi să rectifice eroarea. Nu pretind scuze, ştiu cu ce aparatură şi infrastructură IT funcţionează bieţii funcţionari. Atât, deocamdată”, a scris Predoiu pe Facebook.

ANAF a publicat, luni, lista cu 187.230 contribuabili persoane fizice, care au restanţe fiscale mai mari de 1.500 lei la 31 martie 2016, primii zece datornici la stat persoane fizice având fiecare obligaţii fiscale restante între 12 milioane lei şi 232 de milioane de lei.

 

Predoiu apare pe lista ANAF cu datorii de peste 24.000 de lei.

Fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu, fostul europarlamentar Elena Băsescu, susţine că prezenţa sa pe lista de datornici a ANAF este o eroare, precizând că această instituţie nu a făcut transferul informaţiei odată cu mutarea domiciliului din sectorul 1 în sectorul 2.

„Datoria invocată de ANAF este o eroare a acestei instituţii. În 2014, pe vremea când eram europarlamentar, aveam domiciliul în Sectorul 2. Acum, am domiciliul în Sectorul 1. Situaţia a apărut pentru că ANAF-ul nu a făcut transferul informaţiei între Sectorul 2 şi Sectorul 1”, a scris Elena Băsescu pe Facebook.

Ea a precizat că în urmă cu o lună, a fost personal la ANAF Sector 1 şi ANAF Sector 2, făcând, cu documente, proba achitării obligaţiilor.

„Din păcate, până la această oră, nu s-a făcut operarea datelor. Închei, spunând că nu am niciun fel de datorie la stat. N.B. Plata s-a făcut prin terţ plătitor, conform regulilor Parlamentului European”, a menţionat fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu.

Elena Băsescu a postat şi fotocopia unui ordin de plată prin care a virat peste 16.000 de lei la bugetul asigurărilor sociale şi la bugetul de stat.

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a precizat, marţi, cu privire la datoriile pe care le are la ANAF, că sunt din perioada în care a fost asociat la „Societatea Civilă Profesională de Avocaţi Ciorbea Victor & Ciorbea Lacrima”, precizând că în ultimii zece ani a plătit statului 1.600.000 de lei.

Pe lista cu persoanele fizice datornice la ANAF, figurează şi Avocatul Poporului Victor Ciorbea care împreună cu soţia au o datorie fiscală de peste 350.000 de lei.

Cu privire la datoriile sale, Victor Ciorbea a făcut precizarea că datoriile respective sunt din perioada în care a avut „calitatea de asociat la „Societatea Civilă Profesională de Avocaţi Ciorbea Victor & Ciorbea Lacrima”, până la numirea în funcţia de Avocat al Poporului.

„Precizez că în ultimii 10 ani am plătit către bugetul de stat, 1.600.000 de lei, reprezentând taxi şi impozite, pe lângă suma de aproximativ 6.000.000 de lei, rate bancare”, se mai spune în comunicat.

Victor Ciorbea susţine că atât el, cât şi soţia sa fac „eforturi deosebite pentru achitarea restului de plată rămas către bugetul de stat, precum şi a celorlalte datorii”, îndeplinindu-şi astfel, „cu totală responsabilitate şi bună credinţă obligaţiile către cetăţeni”.

Deputatul Elena Udrea spune că va verifica dacă are datorii la stat, aşa cum anunţă ANAF, dar arată că nu le poate plăti atâta vreme cât tot statul, prin DNA, i-a pus sechestru pe avere.

”ANAF zice că nu am plătit un impozit de 39.000 Ron. Verific pentru că nu am încredere în acurateţea informaţiilor lor. Oricum, din cei aproape 150.000 de datornici anunţaţi, restanţă mea ar fi nerelevantă faţă de sutele , zecile de milioane ale altora. Dar chiar şi aşa, dacă ceva a scăpat contabilei mele şi am o datorie, evident că voi încerca să o plătesc. Spun că voi încerca deoarece eu am toate bunurile sechestrate, toate conturile poprite şi toate veniturile blocate de către DNA. Pe de o parte statul prin ANAF îmi cere să plătesc, pe de altă parte tot statul, prin DNA, îmi blochează orice posibilitate de plată!!! Şi după o altă normă aberantă din noul Cod de Procedura Penală, odată ce ţi s-a pus sechestru, nu mai poate fi ridicat până la sfârşitul procesului!!!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

”Deci, întreb DNA şi ANAF, în cazul în care voi constată că am într-adevăr această restanţă, cum aş putea să fac plata?”, a concluzionat ea.

ANAF a publicat, luni, lista cu 187.230 contribuabili persoane fizice, care au restanţe fiscale mai mari de 1.500 lei la 31 martie 2016, primii zece datornici la stat persoane fizice având fiecare obligaţii fiscale restante între 12 milioane lei şi 232 de milioane de lei.

Pe lista datornicilor la ANAF se află şi Regele Mihai I al României, care figurează cu o restanţă 4.107.135 lei dar şi mai mulţi politicieni.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Dezvăluiri emoționante făcute de Andra Măruță: ”M-a luat panica, i-am transmis că sunt însărcinată!”
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. Până la ora 16.00 au votat peste 7 milioane de români. Update
Capital.ro
Reguli noi pentru ITP. Ordin direct de la UE. Se va aplica vehiculelor mai vechi de 10 ani
Playtech.ro
Vârsta de pensionare în funcție de data nașterii: Află când te poți retrage din activitate
DailyBusiness
Litoralul pentru toţi 2025. Ce prețuri sunt la cazări și care sunt stațiunile în care pot pleca românii
Adevarul
Cum a evoluat apetența românilor pentru vot în 35 ani de democrație. În 2025, cel mai mare număr de secții în diaspora
wowbiz.ro
Doliu în familia Mariei Ciobanu! Mesajul sfâeșietor al interpretei de muzică populară
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
Prognoza meteo aduce vești proaste pentru România. Uită de soare!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
kanald.ro
Cine este ultima persoană cu care a vorbit Răzvan înainte să se înece în lacul Colibița! Ies la iveală detalii cutremurătoare: „Mi-a mulțumit că i-am trimis bani”
Cancan.ro
Zamfirița din Brașov s-a mutat în Italia și, într-o zi, s-a trezit cu Papa Francisc la ușă. Ce i-a cerut și câți bani i-a dat suveranul pontif
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. Ionuț Dolănescu a dat vestea: Azi ne a părăsit...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
stirilekanald.ro
VIDEO Diana Șoșoacă i-a votat pe Corneliu Zelea Codreanu și Nicolae Ceaușescu la prezidențiale: „Puteți să îmi dați amendă cât vreți”
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Pensiile care se dublează începând din luna mai. Românii care vor primi bani retroactiv
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Generalul cu cea mai mare pensie din MApN. Câștigă mai mult decât Nicolae Ciucă sau președintele interimar Ilie Bolojan