Sava despre Piedone: Nu pot renunţa la susţinerea unui alegător din sector. Nu este condamnat definitiv

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 4, Răzvan Sava, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că îşi continuă campania susţinut de Cristian Popescu Piedone, afirmând că nu există nicio hotărâre definitivă care să spună că acesta ar trebui să plătească pentru ceva.
Romania TV
22 mai 2016, 14:08
Sava despre Piedone: Nu pot renunţa la susţinerea unui alegător din sector. Nu este condamnat definitiv

”Am mers şi ne-am întâlnit cu foarte multă lume. Ne-am amintit şi noi de copilarie”, a declarat candidatul PNL la Primăria Sectorului 4, Răzvan Sava, pentru MEDIAFAX, întrebat dacă a avut o acţiune electorală sâmbătă, alături de Cristian Popescu Piedone, în Orăşelul copiilor în cadrul căreia cei doi au apărut pictaţi pe faţă – Piedone ca Shrek (cu numele lui Sava scris pe frunte, n.r.), iar Sava ca Wolverine (cu Pie scris pe frunte, n.r.).

Întrebat dacă îşi continuă campania pentru alegerile locale susţinut de Piedone, în ciuda afirmaţiilor conducerii PNL, care a spus că acestă strategie electorală a luat sfârşit, Sava a afirmat că nu poate renunţa la susţinerea unui alegător din sectorul 4.

”Ne-am întâlnit, fiind un sector relativ mic, fiind pe locul patru, cinci, din Bucureşti, inevitabil şi dânsul îşi face campanie şi noi, liberalii, ne facem campanie. Ne-am întâlnit în Parcul Tineretului acolo s-au întâlnit cele două grupuri şi am mers împreună. Încă am susţinerea dânsului (…) nu pot să renunţ la susţinerea unui alegător din sectorul 4”, a afirmat Răzvan Sava, informează Mediafax.

Întrebat de ce acceptă susţinerea lui Cristian Popescu Piedone în contextul în care PNL a cerut demisia Guvernului Ponta după tragedia din Colectiv, spunând ”corupţia ucide”, Răzvan Sava a argumentat că nu există nicio hotărâre definitivă a instanţei care să spună că Piedone ”trebuie să plătească pentru anumite acţiuni”.

 „Este vreo hotărâre definitivă dată de instanţă că Piedone trebuie să plătească pentru anumite acţiuni? Deocamdată Cristian Popescu Piedone este un locuitor al sectorului 4, un alegător din sectorul 4, întâmplător face parte dintr-un partid care nu are candidat la primăria sectorului 4”, a susţinut liberalul.

Citeşte şi Candidatul liberal la Sectorul 4, Răzvan Sava, nu se dezice de Piedone, în ciuda criticilor de la centru VIDEO

Sava a subliniat că este opţiunea lui Piedone să voteze unul dintre candidaţii la Primăria sectorului 4. ”Este în opţiunea dansului să voteze cu unul dintre candidaţi, se pare că eu întrunesc toate punctele pe care dânsul le vede într-un candidat şi atunci am susţinerea dânsului. Nu ştiu să existe vreo hotărâre definitivă în ceea ce îl priveşte”, este de părere Sava.

Cât priveşte afirmaţia copreşedintelui PNL Vasile Blaga, potrivit căreia asocierea dintre Sava şi Piedone prejudiciază partidul, Sava a afirmat că cele două partide au materiale separate pe care le distribuie în campanie. ”Nu, noi nu avem nicio colaborare în sensul acesta, fiecare partid are materialul lui pe care îl distribuie în această campanie. (Cristian Popescu Piedone-n.r.) îşi susţine lista de consilieri”, a conchis Sava.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni că alăturarea dintre candidatul PNL la sectorul 4, Răzvan Sava, şi Cristian Popescu Piedone a fost una ”nefericită”, susţinând că această colaborare ”a sfârşit brusc”.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Emil Boc nu are milă de sportivii ruși după ce s-au retras de la Cupa Mondială de la Cluj: „Nu putem sta ziua cu Uniunea Europeană și noaptea cu Rusia în pat!”
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Vladimir Putin este în doliu. A murit una dintre cele mai dragi persoane din viața lui
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?