Barack Obama, la Hiroshima, după 71 de ani de la bombardamentul nuclear american

Președintele SUA, Barack Obama, aflat în Japonia pentru a participa la summitul G7, va face o vizită vineri după-amiază la Hiroshima, orașul japonez distrus de o bombă atomică americană în 1945, relatează AFP.
Filip Stan
27 mai 2016, 05:34
Barack Obama, la Hiroshima, după 71 de ani de la bombardamentul nuclear american

Potrivit programului, când se va afla pe vasta esplanadă a Parcului Național al Păcii, președintele american va aduce un omagiu celor peste 210.000 de victime japoneze ale exploziei nucleare, dar și „tuturor morților” în al Doilea Război Mondial.

Născut după 16 ani de la recurgerea la această ‘bombă crudă’, potrivit împăratului Hirohito, Barack Obama ar urma să-și evoce viziunea — exprimată încă din primul an în care s-a aflat la putere — asupra unei lumi fără arme nucleare.

„Odihnească-se în pace, noi nu vom repeta această tragedie!”, această frază — înscrisă pe cenotaful care conține zeci de volume în care sunt consemnate numele victimelor bombardamentului nuclear — i-ar putea servi ca temă pentru discursul său.

În 6 august 1945, armata americană a aruncat asupra Hiroshimei prima bombă atomică din istorie, urmată după trei zile de o a doua, la Nagasaki. Utilizarea acestei arme — rezultat al Proiectului Manhattan, efectuat în cel mai mare secret timp de mai mulți ani — avea să determine capitularea Japoniei și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Barack Obama este primul președinte american în exercițiu care vizitează Parcul Păcii. Richard Nixon s-a dus acolo în 1964, înainte de a fi ales președinte, iar Jimmy Carter — în 1984, mult timp după ce părăsise Casa Albă.

Cel de-al 44-lea președinte al SUA a anunțat clar că nu se va duce la fața locului pentru a exprima o sentință asupra deciziei luate în trecut de predecesorul său Harry Truman sau pentru a cere scuze sub o formă sau alta.

„Este rolul istoricilor să pună întrebări, dar știu — fiind eu însumi președinte de șapte ani și jumătate — că orice conducător are de luat decizii foarte dificile, mai ales în timp de război”, a explicat el în cadrul unui interviu acordat canalului public japonez NHK.

Truman a explicat că nu a avut „nici cel mai mic regret”. Toți președinții care i-au succedat au evitat, când erau la putere, să-i pună la îndoială opțiunea. (Dwight Eisenhower și-a exprimat unele rezerve în memorii, cu mulți ani mai târziu.)

De la sosirea sa la Casa Albă, Barack Obama a făcut din denuclearizare una dintre prioritățile sale.

„SUA, singura țară care a utilizat vreodată o armă nucleară, au responsabilitatea morală de a acționa”, lansase el în cadrul unui discurs pronunțat în aprilie 2009 la Praga, denunțând ideea potrivit căreia ar trebui să se resemneze într-o lume în care „tot mai multe țări posedă instrumentul distrugerii ultime”.

Dacă el își poate trece la activ acordul asupra programului nuclear iranian încheiat în vara 2015, în schimb discuțiile cu Rusia lui Vladimir Putin asupra dezarmării nucleare sunt într-un punct mort.

Această vizită fără precedent trebuie să permită lumii întregi — și-a exprimat el speranța — să nu piardă „simțul urgenței” pe măsură ce se îndepărtează de traumatismul orașelor Hiroshima și Nagasaki.

Dincolo de cuvinte, gesturile, emoțiile, reacțiile președintelui american vor fi scrutate cu lupa în arhipelag când el se va duce în acest loc comemorativ, având ca fundal Domul bombei atomice (Genbaku domu), singura clădire rămasă în picioare în acest perimetru în pofida puterii devastatoare a bombei atomice.

Această deplasare cu puternică încărcătură simbolică, în acest oraș portuar situat la circa 700 km sud-vest de Tokyo, a fost bine primită pe ambele maluri ale Pacificului.

„Această vizită va da un elan puternic spre obiectivul unei lumi debarasate de arme atomice”, a subliniat premierul nipon Shinzo Abe, care va fi prezent alături de Obama.

În SUA, dacă unele opinii au fost exprimate împotriva a ceea ce fusese interpretat inițial drept un „turneu de scuze”, aleșii au salutat inițiativa, inimaginabilă timp de decenii.

Oricare ar fi cuvintele pe care le va pronunța exact Barack Obama vineri după-amiază în acest loc tulburător, unde se duc în fiecare an peste un milion de persoane, prezența unui președinte american nu este — în sine — o manieră de a exprima regrete.

„Dacă unii o interpretează în acest mod, va fi o interpretare eronată”, a explicat dinainte Josh Earnest, purtător de cuvânt al executivului american.

Având grijă să trimită un mesaj armatei americane în momentul în care efectuează această vizită care trezește amintirea unui război feroce și nemilos care a durat patru ani, Barack Obama va face — la începutul după-amiezii — o vizită la baza militară din Iwakuni.

În virtutea Tratatului de securitate americano-japonez din 1951, circa 50.000 de soldați americani staționează în arhipelagul nipon.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Dana Roba și-a dus fetițele din țară! Make-up artistul a plecat în vizită la sora ei
Fanatik.ro
Dezvăluiri șocante! Ionel Dănciulescu, protejat cu pistolul la antrenamentul lui Dinamo: ”Terorizat ani de zile!”
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Cât contează salariul din ultimii ani la calculul pensiei. Exemple concrete de calcul
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ce au găsit specialiștii legiști pe corpul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu, fosta ministră a Justiției. Autopsia a fost finalizată
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Dispare ajutorul de șomaj din România? Anunțul zilei
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”