DUBLU ATENTAT în Siria, comis de Statul Islamic. 20 de morţi şi alte câteva zeci de răniţi

Un dublu atentat, comis sâmbătă lângă mausoleul șiit Sayeda Zeinab, la 10 km de Damasc, s-a soldat cu cel puțin 20 morți, între care 13 civili, atacurile fiind revendicate de către gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), potrivit unui nou bilanț al Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).
Romania TV
11 iun. 2016, 13:29
DUBLU ATENTAT în Siria, comis de Statul Islamic. 20 de morţi şi alte câteva zeci de răniţi

Două atentate au avut loc sâmbătă lângă mausoleul șiit dintr-o suburbie a Damascului. Bilanțul atacurilor „se ridică la 20 de morți, între care 13 civili, și peste 30 de răniți”, a declarat Abdel Rahmane, directorul OSDO, o organizație neguvernamentală siriană cu sediul la Londra, dar care dispune de surse de informare pe întreg teritoriul Siriei.

Un atacator sinucigaș, potrivit acestuia, s-a aruncat în aer la intrarea în sanctuar, atacul vizând „un baraj al milițiilor proregim”.

Agenția oficială de presă Sana vorbea de cel puțin 12 morți și 55 de răniți, precizând că un atentator sinucigaș și-a detonat centura cu explozibili aflată asupra sa la intrarea în sanctuar, iar un altul a detonat o mașină capcană pe o stradă în aceeași zona de la periferia Damascului.

Atacurile au fost revendicate ulterior de către gruparea jihadistă Statul Islamic, care susține că, de fapt, au fost trei atentate. „Trei operațiuni de martiriu — două folosind o centură explozivă și a treia cu mașină capcană — au fost comise de combatanți ai SI la Sayeda Zeinab”, afirmă agenția de știri Aamaq, având legătură cu această grupare ultraradicală sunnită.

Mausoleul din moscheea Sayeda Zeinab, venerat de musulmanii șiiți, întrucât se consideră că aici este mormântul unuia dintre nepoții profetului Mahomed, este protejat de miliții șiite, în special libaneze și irakiene, precum și de soldați ai armatei siriene.

Puncte de control apără această zonă extrem de securizată de la periferia Damascului, mausoleul fiind ținta mai multor atacuri ale grupărilor jihadiste sunnite, între care SI, care îi consideră pe șiiți drept eretici.

Cel mai recent atac de la Sayeda Zeinab, din 25 aprilie, revendicat tot de Statul Islamic, s-a soldat cu cel puțin opt morți și 20 de răniți, fiind comis cu o mașină capcană.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Decizie-șoc la FCSB: nu pleacă în cantonamentul din Olanda! Exclusiv
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Tot ce trebuie să știe românii de la 1 iulie 2026 despre salariul minim, amenzi si regulile pentru asigurarea medicală. Tabel explicativ
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?