Referat: Primarul din Jilava, Adrian Mladin, a investit peste trei milioane de lei din mită în vila sa

Primarul din Jilava, Adrian Mladin, a investit peste trei milioane de lei obţinuţi din mită în vila sa din Jilava, iar apoi a vândut-o fictiv mamei sale, se arată în referatul procurorilor DNA.
Filip Stan
16 iun. 2016, 15:00
Referat: Primarul din Jilava, Adrian Mladin, a investit peste trei milioane de lei din mită în vila sa

Primarul suspendat al comunei Jilava, Adrian Mladin, a investit peste trei milioane de lei în vila sa din localitate, bani obţinuţi din pretinse fapte de luare de mită, iar apoi a vândut-o mamei sale pentru 150.000 de euro, pe care nu i-a încasat vreodată, arată procurorii DNA în referatul prin care au cerut arestarea lui preventivă.

Citeşte şi: Primarul din Jilava a fost arestat preventiv

Tribunalul București a decis, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului din comuna Jilava, Adrian Mladin, acuzat de luare de mită, spălare de bani și fals în declarații.

Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât Adrian Mladin va fi dus în arestul Poliției Capitalei, potrivit Agerpres. În același dosar este cercetat penal Marian Constantin, administratorul unei societăți comerciale, pentru dare de mită, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (79 de acte materiale).

Primarul reales din Jilava are la activ o condamnare de 7 ani închisoare pentru corupție, primită într-un alt dosar, însă decizia nu este definitivă. El a mai fost arestat preventiv, în perioada noiembrie 2011 — ianuarie 2012, când a fost ales primar al comunei chiar din arest.

Mladin i-a denunțat în alte dosare pe fostul ministru Cristian David și pe fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, Tomiță Neagu.

Potrivit DNA, în aprilie 2010, Adrian Mladin s-a înțeles cu Marian Constantin și cu o altă persoană ca aceștia din urmă să înființeze o societate în scopul de a obține contracte publice de la Primăria Jilava.

Procurorii au constatat că, la scurt timp de la înființarea societății al cărei asociat cu o cotă majoritară de participare era Marian Constantin, în iunie 2010, la nivelul comunei Jilava a fost inițiată licitația publică în vederea încheierii acordului cadru denumit „Lucrări de construcții civile — reparații și reabilitare construcții existente și execuție construcții noi”, cu o valoare estimată de 9,5 milioane de euro. Acordul cadru prevedea încheierea, în următorii patru ani, a mai multor contracte subsecvente cu societatea câștigătoare pentru 18 obiective de investiții de interes local la nivelul comunei Jilava.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT