SE CRAPĂ asfaltul în cel mai scump parc din Bucureşti! Cum arată parcul Drumul Taberei, la un an de la inaugurare FOTO

Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6, singurul parc amenajat cu fonduri europene la Bucureşti, a beneficiat de cea mai scumpă investiţie în spaţii verzi - 75 milioane lei. Cu toate acestea, în loc de verdeaţă, mare parte din parc a fost betonată. Numai că şi betonul a cedat şi s-a crăpat, la numai un an de la inaugurarea oficială. 
Cristina Macuc
22 iun. 2016, 05:27
SE CRAPĂ asfaltul în cel mai scump parc din Bucureşti! Cum arată parcul Drumul Taberei, la un an de la inaugurare FOTO

La aproape un an de la redeschidere, după ce a beneficiat de o investiţie uriaşă, de 75 milioane lei, pentru amenajare, parcul Drumul Taberei arată ca după bombardament. Asfaltul de pe aleile de promenadă a început deja să crape. 

Cazul nu este singular. Indiferent de materialul din care au fost realizate aleile, acesta a cedat şi s-a spart. 

Cele mai multe pagube au fost produse în zonele în care aspersoarele aruncă apă pe alei, în afara spaţiului verde. 

Curtea de Conturi: Bani prost cheltuiţi pentru amenajarea Parcului Drumul Taberei

Potrivit sintezei rapoartelor de auditul performanței utilizării fondurilor bugetului local pentru amenajări peisagistice şi întreţinere spaţii verzi la nivelul Municipiului București, în perioada 2007 – 2014, realizată de Curtea de Conturi, amenajarea noului parc Drumul Taberei din Sectorul 6 a creat mai multe pierderi de ordin financiar pentru locuitorii săi şi nu numai.

Conform sursei citate, banii investiţi pentru amenajarea noului parc Drumul Taberei, respectiv 75 milioane lei, nu au fost cheltuiţi judicios de Primăria Sectorului 6, în interesul cetăţenilor.

„Un exemplu de fundamentare nejudicioasă a cheltuielilor pentru amenajare spații verzi este chiar cea mai mare investiție realizată în București pentru amenajarea unui parc și singura finanțată din fonduri europene. Din auditul efectuat a rezultat faptul că în cazul parcului Drumul Taberei lucrările de amenajare a terenului nu au avut ca rezultat creşterea suprafețelor verzi sau regenerarea vegetaţiei în spaţiile verzi degradate în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene. În acest sens, Sectorul 6 nu a făcut o analiză judicioasă în ce priveşte decizia de a face o investiţie în Parcul Drumul Taberei pe acelaşi amplasament, prin distrugerea totală a amenajărilor şi dotărilor existente şi lipsirea locuitorilor de beneficiul celui mai mare parc al Sectorului pentru o perioadă de minim 2 ani, în loc să reabiliteze alte spaţii verzi degradate sau să identifice alte amplasamente pentru un parc, cu atât mai mult cu cât în acest Sector indicele de spațiu verde per capita, calculat în baza Cadastrului verde, este de 16,76 mp/locuitor, sub media Capitalei”, notează inspectorii Curţii de Conturi în raportul privind performanța utilizării fondurilor bugetului local pentru amenajări peisagistice şi întreţinere spaţii verzi la nivelul Municipiului București, în perioada 2007 – 2014.

Pe lângă aleile care au început să se degradeze tot mai mult, şi spaţiul verde a început să aibă de suferit. Unii copaci plantaţi de curând au început deja să se usuce. 

Citeşte şi CÂND SE FINALIZEAZĂ lucrările la serele exotice din PARCUL DRUMUL TABEREI. Decizia Primăriei Sector 6

Parcul Drumul Taberei, singurul parc din Bucureşti modernizat cu fonduri europene, NU este echipat complet nici după un an de la inaugurarea oficială. Abia acum, Primăria Sectorului 6 a atribuit contractul privind finalizarea serelor exotice din parc, contract a cărui valoare se ridică la aproximativ 2,3 milioane euro. Societatea căreia i-au fost încredinţate lucrările are însă numai un singur angajat şi are ca obiect de activitate construcţia de autostrăzi. DETALII, AICI. 

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă a președintelui FRF! Răzvan Burleanu, întrebat direct dacă se pariază ilegal în fotbalul românesc: „Da, clar! Avem multe audieri în curs!”
Capital.ro
Obligație pentru proprietarii de la bloc. Apartamentul nelocuit nu te scapă de plată. Ce achiți chiar și pentru locuința goală
Playtech.ro
Pieptăn sau piaptăn: Care este forma corectă în limba română și de ce
Adevarul
„Ancora NATO”, ținta lui Putin? Insula-cheie din Marea Baltică care stă între Europa și un război major cu Rusia
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Alianță pentru excluderea FCSB din SuperLiga: ”Mergem la UEFA. Trebuie să desființăm echipa «fake» a lui Gigi Becali”
MediaFlux
Românii care pot să iasă la pensie cu 5 ani mai devreme. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Top 5 sloturi Yggdrasil