Argeş: Fetiţă abandonată în scara blocului, botezată de un poliţist VIDEO

Fetiţa abandonată la începutul lunii aprilie într-o scară de bloc din Piteşti, a fost botezată în acest sfârşit de săptămână. După ce a fost găsit, copilul a fost luat în asistenţă maternală de o familie. Naşul de botez a fost un poliţist impresionat de cazul micuţei.
Romania TV
28 mai 2012, 08:45
Argeş: Fetiţă abandonată în scara blocului, botezată de un poliţist VIDEO

Familia care a luat copilul în plasamant este din comuna Dobreşti şi mai are acasă trei copii, dintre care unul tot în plasament. „Mi s-a spus că a fost în scara blocului un copil. Era perfect sănătoasă, cu două zile înainte de Paşte am luat-o acasă, iepuraşul ne-a adus un cadou un bebeluş de 9 zile”, spune Elena Bărbulescu.

Copiii familiei sunt cu câţiva ani mai mari decât Maria Daniela. Au primit-o bucuroşi şi au grijă de ea ca şi cum ar fi surioara lor. Unul dinte cei doi naşi ai fetiţei este comisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie Argeş. A rămas impresionat de povestea fetiţei şi a decis să îi devină părinte spiritual. „Dacă mama ei a fost nemiloasă, Dumnezeu a vrut să trăiască, şi mă bucur că mi-a luminat calea să o botez”, spune Dan Dinu.

„Soţul meu a venit acasă de la un caz foarte marcat de ce s-a întâmplat. Din fericire este o fetiţă norocoasă, vom avea grijă de ea. Îi urăm singurul lucru pe care nu i-l putem da: multă sănătate”, spune şi naşa, Victoria Dinu.

Fetiţa va sta la Dobreşti, la familia care a luat-o în plasament, până când i se vor găsi părinţi adoptivi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT