Ponta vrea să-i impoziteze suplimentar pe bugetarii care câştigă peste 4.500 lei lunar

Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta.
Romania TV
29 mai 2012, 19:55
Ponta vrea să-i impoziteze suplimentar pe bugetarii care câştigă peste 4.500 lei lunar

El a amintit că Guvernul USL intenţionează să aplice de anul viitor cote diferenţiate de impozit, în funcţie de nivelul salariilor.

În plus faţă de acest sistem fiscal, dacă va fi cazul şi dacă se va dovedi o idee bună, în special în zona bugetară, pentru că nu vreau să dăm semnale negative în zona privată care deja a suferit destul de multe în urma crizei, pentru cei care au venituri mari de la buget, de peste 4.500 lei pe lună, acolo poate fi vorba de o taxă de solidaritate. O taxă de 16 plus încă 16 peste ceea ce depăşeşte 1.000 de euro pe lună„, a spus Ponta, la Prima TV.

În noul sistem, bugetarii ar fi impozitaţi cu 16% pentru întregul venit şi ar plăti şi un impozit suplimentar, tot de 16%, aplicat la suma ce depăşeşte 4.500 lei.

Premierul a precizat că a cerut Ministerului Finanelor o cifră exactă a persoanelor care primesc pensii şi salarii de peste 4.500 lei lunar.

„Suntem într-o perioadă atât de dificilă în care realmente un pic de taxă de solidaritate se impune. Ştiu că nu ar aduce prea multţi bani la buget, dar ar fi un tip de semnal de solidaritate”, a adăugat Ponta.

Premierul a declarat anterior că Guvernul va analiza posibilitatea introducerii, începând cu anul viitor, a unei taxe de solidaritate în cazul bugetarilor cu venituri excesive care, de exemplu, depăşesc flagrant salarii sau pensii de 10.000 lei.

El a răspuns astfel întrebat ce măsură va aplica Guvernul în cazul în care, după aplicarea celor două etape de majorare a salariilor, vor exista bugetari cu salarii mai mari decât la momentul tăierii.

Atunci există o singură soluţie, din punctul meu de vedere trebuie să vedem cum facem ca veniturile excesive din zona bugetară, nu tăind, ci eventual printr-o taxă specială, să poată reveni la un nivel de normalitate. Dacă există venituri, fie că este vorba de salarii sau de pensii, care depăşesc în mod flagrant salariile de 100 milioane (lei vechi-n.r.) şi pensii atât câte mai sunt în zona aceasta, trebuie să găsim o soluţie pentru 2013 de un tip de taxare de solidaritate„, a spus Ponta, în urmă cu zece zile.

El a arătat că vrea să analizeze datele şi să identifice câte persoane se pot afla în această situaţie înainte de a lua o decizie.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Care este mâncarea preferată a lui Ianis Hagi. Deși a mâncat în cele mai scumpe restaurante din lume, un preparat banal ocupă locul 1 în topul preferințelor
Capital.ro
Giovanni Becali, despre Elena Udrea: Rol de supermafiot. Știe multe! N-a ciripit! Putea să dezmembreze toată ţara
Playtech.ro
Ce pensie primești după 15 ani de muncă. Prevederile din noua lege
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mașini second hand. Pericolul din spatele ofertelor „bune”
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Imagini în costum de baie cu femeia care a construit un imperiu din nimic
kanald.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii! Ce i-ar fi provocat decesul subit
Cancan.ro
Ce i-a spus asasinul lui Charlie Kirk tatălui său înainte să se predea. Tyler Robinson era mormon!
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Cine a fost Willy Pragher, fotoreporterul artist al Bucureștiului interbelic
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor