Clericul Fethullah Gulen, acuzat de tentativă de puci, l-a ajutat pe Erdogan să ajungă la putere FOTO

Clericul musulman Fethullah Gulen, care trăiește de decenii retras într-un orășel din Statele Unite ale Americii (SUA), devenit inamicul declarat al lui Recep Tayyip Erdogan, este cel pe care președintele turc îl consideră adevăratul responsabil al tentativei de puci care a zguduit Turcia în noaptea de vineri spre sâmbătă, scrie duminică într-un comentariu AFP, citat de Agerpres.
Iulian Tudor
17 iul. 2016, 12:08
Clericul Fethullah Gulen, acuzat de tentativă de puci, l-a ajutat pe Erdogan să ajungă la putere FOTO

Abia sosit pe aeroportul din Istanbul, Erdogan l-a acuzat pe imam și mișcarea sa că sunt la originea unei tentative militare de lovitură de stat eșuate ce avea drept scop de a-l înlătura de la putere, acuzații ce au fost însă respinse.

În vârstă de 75 de ani, Gulen trăiește în Poconos, o regiune muntoasă și împădurită din Pennsylvania, în nord-estul SUA, din 1999. El este însă omul care conduce o puternică mișcare în Turcia, ce dispune de o uriașă rețea de școli (în Turcia, dar și peste tot în lume), de organizații neguvernamentale și de întreprinderi sub denumirea Hizmet (Serviciul, în limba turcă) și este foarte influentă în media, poliție și magistratură.

Hizmet funcționează un pic ca mormonii americani: ”Se ajută între ei în afaceri, au o mentalitate de misionar și un mare simț al afacerii”, explica în 2014 Sam Brannan, de la Center for Strategic and International Studies (CSIS).Un alt punct comun cu mormonii și care face din el puterea financiară a Hizmet este că toți simpatizanții săi trebuie să ofere timp sau bani organizației: de la studenți la mame de familie și până la oamenii de afaceri bogați, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Putin îl cheamă „la ordine” pe Erdogan. Preşedintele rus îi cere omologului turc REVENIREA rapidă la STABILITATE în ţară

În timp ce Erdogan relua controlul asupra situației sâmbătă dimineața, Gulen condamna, ”în termenii cei mai puternici”, tentativa de puci. Dar președintele afirmase deja că lovitura de stat este ‘‘o revoltă în care statul paralel are, de asemenea, o parte”, expresie prin care făcea referire directă la predicator.

Erdogan, ajutat de Gulen să ajungă la putere

Când jurnaliștii de la New York Times l-au întrebat sâmbătă dacă unii dintre simpatizanții săi au participat la tentativa de puci, Gulen a răspuns că ”nu știe care sunt partizanii săi” și că ”nu poate să se exprime în legătură cu vreo implicare a lor”, explicând că trăiește ”departe de Turcia de 30 de ani”. El a avansat chiar posibilitatea ca lovitura de stat să fi fost orchestrată de către însuși Erdogan, refuzând totodată ”să acuze fără probe”. ”Unii lideri organizează false atentate sinucigașe pentru a-și întări puterea și astfel de oameni au în cap acest tip de scenarii”, a declarat el.

Citeşte şi Ambasadorul Turciei: Gruparea din spatele loviturii de stat din Turcia are 11 şcoli în România

Cei doi oameni au fost însă cândva aliați, când Erdogan a profitat de rețeaua lui Gulen pentru a ajunge la putere. Dar Gulen a devenit ”inamicul public numărul unu” al omului foarte al Turciei după un scandal de corupție la sfârșitul lui 2013, care a afectat anturajul președintelui. De atunci, Erdogan îl acuză pe imam c-a instaurat ”un stat paralel” destinat să-l înlăture de la putere, ceea ce ”guleniștii” neagă, informează Agerpres.

Predicatorul s-a instalat în SUA, în 1999, înainte de a fi acuzat de trădare în țara sa natală. El duce o viață retrasă, apare rar în public și acordă puține interviuri în presă. Preceptele sale privind un islam deschis către educație și științe, precum și către dialogul interreligios i-au atras milioane de adepți, dar și suspiciuni din partea apărătorilor laicității Turciei.

Ruptura și reacția lui Erdogan a fost foarte puternică. Președintele a procedat la epurări în rândul a sute de ofițeri, inclusiv generali, a închis școli administrate de către Hizmet și a concediat mii de polițiști. Erdogan a reprimat, de asemenea, media pe care le suspecta că simpatizează cu Gulen.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Fără precedent! Echipa de cupe europene nu se prezintă la marele derby contra campioanei după un scandal-monstru
Capital.ro
Ce drepturi și obligații au prosumatorii. Cum pot vinde sau compensa energia electrică produsă și ce pași trebuie urmați pentru obținerea statutului
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT