Şeful ANP: Mafioţii au încercat să scoată interlopi din închisoare. Vezi cum plănuiau să acţioneze

Trei planuri ale unor reţele teroriste care încercau eliberarea unor lideri interlopi aflaţi în sistemul de detenţie din România au fost dejucate la timp, a declarat, miercuri, la Vaslui, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Bâlă.
Romania TV
30 mai 2012, 13:27
Şeful ANP: Mafioţii au încercat să scoată interlopi din închisoare. Vezi cum plănuiau să acţioneze

Prezent la inaugurarea Penitenciarului Vaslui, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Bâlă, a afirmat că destructurarea acestor reţele teroriste s-a făcut în baza unor informaţii obţinute înainte ca membrii acestor grupări să reuşească să acţioneze, scrie Mediafax.

„Planurile acestor grupări teroriste erau de eliberare a unor lideri interlopi aflaţi în sistemul de detenţie. Deţinem informaţii că aveau maşini inscripţionate cu însemnele Poliţiei şi cu dotările corespunzătoare, fiind îmbrăcaţi chiar şi în ţinute de poliţişti. Din fericire, am reuşit la timp destructurarea acestor reţele, mai ales că nu s-ar fi sfiit să folosească şi arme de foc”, a declarat directorul ANP.

El a precizat că au existat trei astfel de acţiuni, ultima fiind în Bucureşti.

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Bâlă, a fost prezent, miercuri, la Vaslui, la inaugurarea penitenciarului din localitate, investiţie care se ridică la 2,8 milioane de euro. Întreaga investiţie, realizată doar cu bani de la bugetul de stat, se ridică la 4,2 milioane euro şi se va finaliza la sfârşitul acestui an.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Marius Șumudică a anunțat despărțirea de căpitan înainte de CFR – FCSB: „A plecat deja din oraș!”. Exclusiv
Capital.ro
„Litoralul pentru toți” 2026. Când începe, cât costă un sejur și la ce hoteluri vă puteți caza
Playtech.ro
Cod portocaliu de caniculă în mai mult de jumătate din țară. Județele în care temperaturile ajung la 40 de grade
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dorel Dorin Moldovan, bărbatul evadat din Maramureș, a fost prins după 48 de ore! Unde se ascundea acesta
iamsport.ro
Momentul de cumpănă din viața lui Florin Prunea: ”Mi-a ars tot apartamentul. Nu mai aveam nimic!”
MediaFlux
Rusia vizează România! Avertismentul unui general privind un posibil atac: Pericolul este destul de mare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat