Premierul bulgar Boiko Borisov cere un calendar clar privind eliminarea vizelor pentru călătoriile în Canada

Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat vineri că eliminarea vizelor pentru cetățenii bulgari care călătoresc în Canada este o prioritate și că Sofia se așteaptă la un calendar clar și la măsuri concrete pentru a se ajunge la acest proces, relatează agenția de presă BTA.
Filip Stan
22 iul. 2016, 11:25
Premierul bulgar Boiko Borisov cere un calendar clar privind eliminarea vizelor pentru călătoriile în Canada

Borisov a făcut aceste afirmații la o întâlnire pe care a avut-o vineri cu o delegație canadiană aflată în vizită în Bulgaria, conform biroului de presă al guvernului.

Șeful executivului de la Sofia a spus că reciprocitatea eliminării vizelor cu Canada este importantă pentru Bulgaria și că se așteaptă ca acest lucru să se obțină cât mai repede posibil.

În cadrul întrevederii cu șefa delegației canadiene, Larisa Galadza, care este director general pentru imigrație, refugiați și cetățenie, Borisov a mai declarat că Bulgaria este pregătită să acorde asistență echipei de experți din Canada în colectarea informațiilor tehnice necesare.

Canada urmează să anunțe la începutul toamnei un calendar pentru ridicarea vizelor pentru cetățenii români și bulgari, a transmis Comisia Europeană la 11 iulie, după o reuniune pe această temă la care au participat reprezentanți ai tuturor părților implicate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Şumudică – Mihai Stoica, schimb de mesaje incredibil după plecarea de la FCSB!
Capital.ro
Horoscopul săptămânal pentru perioada 16-22 noiembrie 2026. În timp ce alte zodii amână și găsesc scuze, acest semn zodiacal preia inițiativa
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce salariu trebuie să ai și câți ani să muncești pentru o pensie de 7.000 de lei net. Calculele în funcție de venit și ce prevede legea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România