Fiolele injectabile pentru bolnavii de cancer, foarte greu de găsit

Criza medicamentelor continuă. După ce pastilele pentru bolnavii de cancer sau cu probleme reumatologice au dispărut cu desăvârşire de pe piaţă, acum şi fiolele injectabile sunt greu de găsit. Oamenii caută din farmacie în farmacie un tratament care le-ar face viaţa mai uşoară.
Romania TV
30 mai 2012, 20:37
Fiolele injectabile pentru bolnavii de cancer, foarte greu de găsit

Iuliana Mocanu din Mangalia a descoperit, în urmă cu trei ani, că fiul său, care abia sărbătorise majoratul, este bolnav de leucemie. De atunci, pentru familia Mocanu a început coşmarul tratamentelor interminabile. „Tot tratamentul îl avem de la Casa de Asigurări, deci totul este gratuit dar, în farmacii nu se găsesc”, a spus Iuliana. Astfel, femeia a fost nevoită să caute medicamentele în străinătate.

Farmaciile au rămas, de câteva săptămâni, fără metotrexatul sub formă de soluţie injectabilă. „A dispărut fiola şi au apărut seringile preumplute, iar sub această formă avem lipsuri în aprovizionare. În acest moment avem foarte puţin şi încercăm să îl aducem”, a spus farmacista Beatrice Hustiu.

Ministerul Sănătăţii promite că până săptămâna viitoare vor ajunge în farmacii 35.000 de cutii cu metotrexat.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Filipe Coelho a vorbit deschis despre Mirel Rădoi! Ce spune antrenorul Universităţii Craiova despre comparaţia cu fostul antrenor: „Este zero pentru mine!”
Capital.ro
Se schimbă oficial examenul pentru permis auto. Unii șoferi scapă de proba teoretică la categoriile A și B
Playtech.ro
Cum alegi corect liceul dacă nu ai medie foarte mare la Evaluarea Națională 2026
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Dovada că Andreea Bălan și Petrișor Ruge nu mai colaborează! Imaginile care nu mint. Cu cine l-a înlocuit artista
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Decizia ANCOM care vizează 1,7 milioane de gospodării din România! Digi România, desemnată oficial
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi