Adăpostul de câini de la Câmpina a fost închis în urma descoperirii a peste 25 de cadavre în stare de putrefacție

Mai multe cadavre de câini aflate în stare avansată de putrefacție au fost găsite la adăpostul din municipiul Câmpina, organele de anchetă depistând și alte nereguli grave, astfel că unitatea a fost închisă temporar, iar administratorul, care are în concesiune acest serviciu de la primărie, este urmărit penal pentru abuz în serviciu.
Filip Stan
29 iul. 2016, 16:56
Adăpostul de câini de la Câmpina a fost închis în urma descoperirii a peste 25 de cadavre în stare de putrefacție

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu, a declarat, vineri, că Poliția Câmpina a fost sesizată, miercuri, de către reprezentanții unui ONG cu privire la faptul că la adăpostul de câini din municipiu au fost identificate cadavre în stare de putrefacție.

Surse apropiate anchetei au declarat, că, în urma deplasării pe teren, au fost găsiți la adăpost 74 de câini, dar și trei cadavre în stare de putrefacție aflate în padocuri, alături de alte animale, și alte 25 de cadavre depozitate în lăzi frigorifice.

De asemenea, au fost depistate și alte nereguli grave.

La controlul efectuat (…) de către colegii noștri la acest adăpost de câini au fost depistate foarte grave neconformități și multe, pornind de la lipsa, în funcție de numărul de câini, a vaselor de adăpare și hrănire a câinilor, condiții de igienă necorespunzătoare în padocuri, țarcuri și în clădirea administrativă, câini morți, câini care erau parazitați extern și nu erau tratați„, a declarat directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, Mihai Terecoasă.

Acesta a explicat că, la 20-30 de câini, existau doar două-trei vase pentru hrănire.

Potrivit lui Terecoasă, adăpostul de la Câmpina era autorizat sanitar-veterinar, autorizația fiind emisă la 1 aprilie 2013.

Administratorul centrului canin, Alexandru Chirobocea, a admis, vineri, că la adăpost au fost găsite cadavre de câini, spunând că nu au fost observate în îngrijitori.

Într-un țarc s-a găsit un câine, murise când au plecat băieții, atunci, înainte să vină, într-un țarc aici s-au găsit un câine mic mort mai demult, și un cadavru mic, tot un câine mic, aici„, a spus Chirobocea.

Întrebat dacă o astfel de situație i se pare normală, acesta a replicat că animalele moarte nu au fost observate de îngrijitori, pe motiv că aceștia au fost ocupați. Totodată, el a precizat că în lăzile frigorifice sunt depozitate cadavrele câinilor care au fost eutanasiați.

„Noi adunăm câinii care sunt nehrăniți, care sunt bolnavi, tot ce e pe drum. Moare în mașină când îl aducem, d-apăi aici„, a adăugat administratorul centrului canin.

Viceprimarul municipiului Câmpina, Adrian Pițigoi, a spus că, în urmă cu trei ani, primăria a concesionat unei firme serviciul privind gestionarea câinilor comunitari, primăria alocând lunar, în baza acestui contract, o sumă de bani.

Chirobocea a precizat că primește lunar de la primărie suma de 9.000 de lei.

Ultimul control care s-a făcut de către city manager (…) și Poliția Locală din punct de vedere administrativ a fost acum trei săptămâni, la câteva zile de la controlul DSV. Totul era ok din punctul de vedere al gestionării câinilor comunitari. Au dat câteva măsuri de corecție, am dispus și noi câteva măsuri de corecție, erau în limitele normale, fapt pentru care activitatea a continuat acolo până alaltăieri, când a fost un nou control. Situația s-a degradat, acum este suspendată activitatea. (…) După trei ani de colaborare, este prima reclamație scrisă pe care am avut-o la adresa primăriei vizavi de acest adăpost. DSV-ul niciodată nu ne-a transmis vreo adresă prin care noi ar trebui să intervenim pe motiv că lucrurile nu ar fi normale în acest adăpost. E prima problemă apărută după trei ani de zile și sperăm că a fost un accident„, a spus Pițigoi.

În urma acestui ultim control, operatorul a fost sancționat contravențional de DSV cu suma de 3.000 de lei, fiind emisă și o ordonanță de suspendare temporară a activității până la remedierea deficiențelor constatate.

Pe perioada suspendării activității, firma care are în concesiune acest serviciu trebuie să asigure hrană și asistență medicală pentru cei 74 de câini care se află în adăpost, având interdicția de a aduna alte animale de pe străzi.

De asemenea, mai multe cadavre de câini au fost ridicate, vineri, de la acest adăpost și trimise la București pentru expertiză.

În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală, surse judiciare declarând că administratorul adăpostului, Alexandru Chirobocea, este urmărit penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Ce urmează după codul roşu de ploi, conform ANM? Când cresc iar temperaturile
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Soluția ANRE pentru prețuri mai mici la energie. Cum ar putea fi calculate facturile
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar