Creştere a numărului de solicitări prin programul Prima casă, în prima jumătate a anului

Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat peste 21.000 de garanţii Prima casă în primul semestru al acestui an, cu 40% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor transmise de instituţie.
Iulian Tudor
01 aug. 2016, 11:32
Creştere a numărului de solicitări prin programul Prima casă, în prima jumătate a anului

Creşterea accelerată a numărului de garanţii din prima parte a acestui an a fost determinată de incertitudiile privind creditarea ipotecară ca urmare a dezbaterilor şi a introducerii legii dării în plată.

„Incertitudinile generate de dezbaterile publice şi ulterior de adoptarea dării în plată au contribuit în mare măsură la creşterea semnificativă de la începutul acestui an a numărului de solicitări de garantare în cadrul programului Prima casă. În continuare, potrivit solicitărilor formulate de către finanţatori, necesarul de garantare în cadrul programului rămâne în continuare la un nivel foarte ridicat„, au comentat reprezentanţii FNGCIMM.

Plafonul de garanţii pentru anul 2016 al programului Prima casă a fost suplimentat cu 500 mil. lei în luna mai. Băncile care au primit plafoane au fost Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Tran-silvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Crédit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank. Programul Prima casă a fost principalul motor al creditării ipotecare în ultimii ani. Stocul de credite ipotecare, atât în lei, cât şi în euro, ajungea la finalul lunii iunie la echivalentul a 55,6 miliarde de lei, potrivit datelor BNR.

Citeşte şi Lovitură pentru români. Proiectul „Prima Casă” ar putea fi modificat sau eliminat

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Culisele rupturii CSM București – Bojana Popovic! De ce a fost acuzată antrenoarea din Muntenegru
Capital.ro
ANSVSA a aplicat amenzi de peste 1,15 milioane de lei în industria alimentară. Inspectorii au descoperit nereguli la produsele comercializate
Playtech.ro
România devine un punct strategic pentru securitatea Europei. Unde se construieşte un nou hub de apărare
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Carambol în Bulgaria cu 12 morți și 58 de răniți în două accidente în lanț. Un român, printre răniți, confirmă MAE. Peste 70 de mașini implicate | Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România