Jandarmul ucis la Sibiu, înmormântat cu onoruri militare VIDEO

Marius Paliuc, jandarmul ucis, miercuri dimineață, cu cinci lovituri de cuțit în timp ce păzea Consulatul German din Sibiu, a fost înmormântat sâmbătă cu onoruri militare.
Romania TV
02 iun. 2012, 14:24
Jandarmul ucis la Sibiu, înmormântat cu onoruri militare VIDEO

O mare de flori, lacrimi, rude, prieteni și colegi care încă nu și-au revenit din șoc, scrie adevarul.ro. Aproximativ 200 de persoane l-au condus pe ultimul drum pe Marius Andrei Paliuc, jandarmul ucis în timp ce se afla în post, în fața Consulatului German din Sibiu.

După slujba ținută în catedrala de pe bulevardul Mihai Viteazul, cortegiul funerar a pornit pe jos, pe Calea Dumbrăvii, până la cimitirul municipal. Pe mașina care i-a transportat sicriul, jandarmul a fost vegheat de patru camarazi, iar la cimitir s-au tras trei focuri de armă.

Un moment extrem de emoționant a fost acela în care, la mormântul jandarmului, colegii acestuia au cântat „Deșteaptă-te, române”.

„Să dea Dumnezeu să îl prindă pe cel care i-a făcut aşa ceva. Nu merită iertat. Nu merită să scape. Mă gândesc în ce familie o fi crescut omul acela de a putut face aşa ceva. Chiar niciodată nu l-au dus părinţii la biserică? Să iei viaţa unui om… Să dea Dumnezeu să îl prindă pe făptaş. Îl cunosc din copilărie. Îmi amintesc cu atâta drag de copiii ăştia. Oameni modeşti şi cu bun simţ, iar el era un băiat extraordinar, mereu gata să îţi sară în ajutor”, a spus Silvia Gândilă, o prietenă a familiei Paliuc, potrivit Mediafax.

La ceremonia de la Sibiu au fost prezenţi şi prim-adjunctul Jandarmeriei Române, Ovidiu Vasilică, şi Ioan Căbulea, minstru secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Jandarmul Marius Andrei Paliuc, în vârstă de 35 de ani, care asigura paza Consulatului German din Sibiu, a fost găsit mort, miercuri dimineaţă, iar anchetatorii au stabilit că el a fost înjunghiat. Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu, Ovidiu Luca, declara că bărbatul a fost găsit pe burtă, înconjurat de trei bălţi de sânge, iar în momentul în care a fost întors, în prezenţa poliţiştilor, s-a constatat că avea plăgi înjunghiate, fără ca la faţa locului să fie găsită vreo armă albă.

Oamenii legii care anchetează cazul jandarmului înjunghiat la Sibiu nu au deocamdată suspecţi, dar au prima ipoteză – răzbunarea. Bărbatul de 35 de ani a fost găsit pe trotuar, fără suflare, într-o baltă de sânge. Anchetatorii sunt convinşi că a fost ucis şi nu poate fi vorba de un accident.

CITEŞTE ŞI Cazul jandarmului ucis la Sibiu, unic în istoria Jandarmeriei

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Secretul succeselor lui David Popovici, Ilie Năstase și Simona Halep, dezvăluit de Mircea Lucescu: „Totul stă în asta. E ceva fantastic!”
Capital.ro
EXCLUSIV. Plata pensiei pe card în România. Modificarea necesară între bănci și Casa de Pensii: Toată lumea ar câștiga
Playtech.ro
Cine are prioritate în rampă? Regula dă bătăi de cap şoferilor
Adevarul
„Mama ta a făcut-o!”. Limbaj suburban la Casa Albă la o întrebare despre locul stabilit pentru întâlnirea dintre Trump și Putin
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
INCENDIU în sectorul 6 din București! S-a emis RO-ALERT
Cancan.ro
Câți bani primesc de la stat locatarii blocului din Rahova? Rămân fără case, după ce clădirea va fi demolată
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Românii care nu primesc pensie indiferent de vârstă. Cât trebuie să lucrezi de fapt pentru a beneficia de pensie de la stat
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025