Şirul tragediilor continuă pe litoral. Trei persoane s-au înecat în doar câteva ore

Scene cumplite au avut loc luni pe litoral. Patru oameni au murit înecaţi în numai câteva ore. Printre victime sunt un tată şi fiul său. Dramatic este şi faptul că două dintre cadavre nu au fost găsite. Marţi au reînceput căutările acestora.
Romania TV
22 aug. 2016, 15:39
Şirul tragediilor continuă pe litoral. Trei persoane s-au înecat în doar câteva ore

Lanţul tragediilor de pe litoral a început luni, când cadrele medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță au fost solicitate să intervină în staţiunea Saturn, pe plaja Cerna. Un tânăr de 17 ani din Reghin şi-a pierdut viaţa în mare. Era la mare împreună cu părinţii când adolescentul a intrat în apă să facă o baie, dar curenții puternici l-au tras aproximativ 60 de metri în larg, până a rămas blocat sub stabilopozi.

Disperat, tatăl băiatului a încercat să intre după el în apă, dar valurile sunt prea puternice. Tânărul care se află prins sub stabilopozi se numește Rareș Denis Grama și este din comuna Brâncovenești, județul Mureș.â

Potrivit ziuaconstanța.ro, căutările băiatului au fost sistate după mai bine de 7 ore. Tânărul a fost căutat atât de scafandri ISU, cât și de scafandri de mare adâncime de la Centrul de Scafandri din Constanța, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță. Câutările au reînceput marţi dimineaţă.

O altă tragedie a avut loc pe plaja din Mangalia. Un bărbat a intrat în mare, însoțit de fiul său, iar trupul său neînsuflețit a fost adus de valuri la mal. Fiul său este căutat în continuare de scafandri militari.

Salvamarii au arborat steagul roşu în sudul litoralului, însă aceştia au fost nevoiţi să scoată cu forţa un bărbat care a vrut să se aventureze în valurile mării. A fost nevoie şi de intervenţia poliţiştilor care l-au încătuşat pe bărbat şi l-au dus la secţie.

De la începutul sezonului estival 16 persoane şi-au pierdut viaţa în valurile mării.

Vezi si: Mergi la plajă? 20.000 de lei amendă dacă faci asta

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, mulțumit după Universitatea Craiova – Getafe 1-1? Pavel Badea a dezvăluit ce a discutat cu patronul
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT