Unde merg românii în străinătate. Vezi câţi au plecat anul trecut

Destinaţiile care au atras cei mai mulţi români anul trecut au fost Bulgaria, Ungaria, Italia, Turcia, Austria, Marea Britanie, Grecia, Germania şi Franţa, iar circulaţia către cele mai multe dintre acestea a crescut faţă de 2010, potrivit statisticilor oficiale ale ţărilor respective.
Romania TV
05 iun. 2012, 16:11
Unde merg românii în străinătate. Vezi câţi au plecat anul trecut

Anul trecut, românii au făcut aproape 4,5 milioane de călătorii în primele zece ţări aflate în topul preferinţelor, respectiv Bulgaria, Ungaria, Italia, Turcia, Austria, Marea Britanie, Grecia, Germania, Franţa şi Croaţia.

Statisticile nu arată clar distribuţia călătoriilor, pentru că nu toţi au plecat pentru turism, ci şi pentru afaceri, vizite la prieteni sau rude, cumpărături sau chiar pentru consultaţii medicale. Bulgaria a devenit în ultimii ani destinaţia preferată de călătorii a turiştilor români, atraşi în special de litoralul Mării Negre.

Mai nou, şi preţurile accesibile din staţiunile montane bulgăreşti, dar şi calitatea serviciilor încep să atragă români. Din cei 1,49 de milioane de români care au mers în Bulgaria doar 336000 au stat mai mult de două nopţi. Pe locul doi în topul ţărilor în care merg românii se situează Ungaria cu 1,1 milioane de turişti.

Cei mai mulţi, în jur de 950.000 de persoane au stat în Ungaria între una şi trei nopţi. Românii merg, printre altele, în Ungaria pentru shopping, pentru că este, încă, mai ieftin decât în România, dar şi pentru wellness. Este vorba în mod deosebit de cei de pe frontiera de vest.

Austria este, alături de Ungaria, una dintre puţinele ţări din zonă care nu au mare, dar intră în preferinţele românilor. Austria a avut anul trecut 23 de milioane de turişti străini, în creştere cu 4,6%. Din România au venit aproape 276.000 de turişti, cu 5,5% mai mulţi decât în anul precedent.

Chiar dacă avem litoralul nostru, românilor le place din ce în ce mai mult la mare dacă au şi servicii all inclusive. Din acest motiv, anul trecut au plecat în Turcia 390.000 de români, cu 10% mai mulţi decât cei 355.000 ajunşi în 2010. În 2009 au mers 367.000 de români, cu 3% mai puţin faţă de 2010. Tot în Turcia şi-au petrecut vacanţele anul trecut 4,8 milioane de turişti germani, în creştere cu 10%, şi 3,5 milioane de ruşi, cu 12% mai mult decât în 2010.

O altă ţară preferată pentru litoralul său este Grecia, unde au ajuns anul trecut aproape 224.000 de turişti români, în scădere cu 13% faţă de 2010, când au călătorit aproximativ 258.000 de persoane.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Meteorologii anunță vortex polar în România! Cât de mult vor scădea temperaturile în săptămânile următoare
Fanatik.ro
Cum a reacționat tatăl lui Matei Popa, după ce Gigi Becali a anunțat că va fi noul portar de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Viața la bloc. Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Se achită banii. Asociația de proprietari poate apela la instanță
Playtech.ro
Cât ar putea crește prețul gazelor de la 1 aprilie, dacă se elimină plafonarea. Tabel cu prețurile estimate
Adevarul
Lider european, îngrijorat de starea psihică a lui Trump după întâlnirea de la Mar‑a‑Lago. Casa Albă respinge informațiile
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Gestul făcut de Răzvan Lucescu pentru victimele tragediei din Timiș. Durere fără margini pentru familiile tinerilor care și-au pierdut viața
iamsport.ro
S-a dus neanunțat la Cornel Dinu acasă, dar ”Procurorul” a refuzat să îi deschidă ușa și i-a dat un mesaj succint: ”E nebun, mă!”
MediaFlux
Percheziții la psihoterapeutul Cristian Andrei. Bărbatul, dus la audieri. Acuzații grave după scandalul agresiunilor VIDEO
stirilekanald.ro
Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil