CNATDCU votează astăzi rapoartele comisiilor de specialitate în cazul lucrărilor lui Petre Tobă şi Florentin Pandele

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) se va întruni miercuri pentru a discuta și vota rapoartele de analiză ale comisiilor de specialitate în cazul lucrărilor de doctorat ale fostului ministru de Interne, Petre Tobă și primarului orașului Voluntari, Florentin Pandele, potrivit Agerpres.
Iulian Tudor
06 sept. 2016, 06:42
CNATDCU votează astăzi rapoartele comisiilor de specialitate în cazul lucrărilor lui Petre Tobă şi Florentin Pandele

Comisia din cadrul CNATDCU care a analizat lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă a decis că acesta nu a plagiat, declara săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.

Universitatea de Apărare „Carol I” propunea, în punctul de vedere trimis CNATDCU, menținerea titlului de doctor în cazul lui Tobă. De asemenea, comisia de specialitate a CNATDCU care a verificat teza lui Florentin Pandele a luat o decizie similară, respectiv menținerea titlului de doctor, anunța purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

CITEŞTE ŞI: Vicepreşedintele CNATDCU, Marius Andruh: Nouă ne e clar ce e doctoratul şi când se încearcă să se treacă pe sub lege

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
„E cu mine mereu!” Mihai Stoica, detalii despre cel mai important om din viața lui. „Nu mi-a zis niciodată bravo!” Exclusiv
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Pensie anticipată pentru femei. Trebuie depuse certificatele de naștere ale copiilor? Răspunsul Casei de Pensii
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Primul lucru pe care trebuie să îl faci după ce coci ardeii kapia. Trucul care îi face ușor de decojit
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat