Gabriel Biriş: „Ministrul Finanţelor a ştiut de proiect. Dacă proiectul nu ar fi fost asumat, nu aş fi fost secretar de stat”

Proiectul de modificare a Codului Fiscal nu prevedea o majorare a contribuţiilor sociale, iar ministrul Anca Dragu a ştiut de existenţa sa, a declarat joi Gabriel Biriş care a demisionat din funcţia de secretar de stat în ministerul Finanţelor.
Romania TV
09 sept. 2016, 03:34
Gabriel Biriş:

„Dacă proiectul nu ar fi fost asumat, nu aş fi fost secretar de stat”, a spus Briş, care consideră că ministrul Finanţelor, despre care a admis că ar fi putut să nu citească proiectul „la virgulă”, şi-a nuanţat poziţia din cauza presiunii publice.

Propunerile de modificare ar fi dus la o simplificare a fiscalităţii, o scădere a contribuţiilor sociale, la combaterea evaziunii, la o stimulare a investiţiilor şi a reinvestirii profitului, precum şi la o reducere a numărului de decizii de impunere cu peste 2 milioane, ceea ce înseamă eliberarea de resurse, a declarat Biriş.

Biriş spune că în continuare la minister se lucrează la proiectul de modificare a Codului Fiscal, şi că unele măsuri din proiectul disputat vor fi menţinute, printre care cele de stimulare a investiţiilor sau prevederile privind regimul TVA prentru agricultură.

Alina Gorghiu, după demisia lui Biriş: „În locul lui Cioloş, îl demiteam imediat”

Secretarul de stat de la Finanţe Gabriel Biriş şi-a dat demisia joi dimineaţă, după scandalul legat de o eventuală modificare a Codului Fiscal, premierul Dacian Cioloş acceptând-o, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Ministerul Finanţelor a anunţat miercuri, ca reacţie la informaţiile apărute cu privire la un proiect de modificare a Codului Fiscal, că nu există un proiect asumat de ministrul Anca Dragu care să includă majorări de taxe şi de impozite sau de contribuţii sociale obligatorii.

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal care a circulat marţi în presă, ministerul ar avea în vedere modificarea substanţială a apoape 200 de articole din cele 500 ale Codului Fiscal intrat în vigoare prin Legea nr.227 din 8 septembrie 2015. Conform propunerii, cota totală urma să scadă la 21,7% din salariul brut, plătită integral de către salariat, iar angajatorul nu mai era obligat să plătească niciun fel de contribuţie socială la condiţii normale de lucru.

Secretarul de stat Gabriel Biriş şi-a asumat proiectul, precizând însă că acesta ar fi o propunere aflată într-o discuţie internă care ”nu înseamnă niciun leu în plus sau în minus plătit de angajat sau angajator”, ci vizează plafonarea bazei de calcul a tuturor contribuţiilor sociale.

Gabriel Biriş îşi asumă proiectul de modificare a Codului Fiscal: Contribuţiile sociale sunt ale angajatului, nu ale angajatorului


DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Anunț Registrul Auto Român (RAR) pentru șoferi. Se oprește serviciul de programări online. Când nu va mai fi disponibilă platforma
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Cheloo, scandal după ce a încercat să fugă de la Spitalul de Psihiatrie. Era internat pentru un gest extrem
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?