Klaus Iohannis: Nu cred că se poate relua votul din Senat la Oprea. Soluţia e demisia senatorului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu crede că există posibilitatea procedurală să fie reluat votul din Senat în cazul lui Gabriel Oprea, dar soluţia este demisia acestuia.
Romania TV
23 sept. 2016, 10:35
Klaus Iohannis: Nu cred că se poate relua votul din Senat la Oprea. Soluţia e demisia senatorului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că oamenii nu mai vor penali în Parlament, că sunt partide care au înţeles cât de cât să se reformeze, dar altele care nu vor să înţeleagă acest lucru şi că, dacă vor să schimbe situaţia, oamenii trebuie să meargă la vot şi să voteze acele formaţiuni care nu protejează corupţii.

„După părerea mea, şi pot să repet doar părerea mea, în Parlament nu trebuie să se voteze vinovat sau nevinovat, acest lucru (…) se stabileşte numai în instanţa de judecată. Situaţia la care s-a ajuns acum în speţa senatorului Oprea este o situaţie care nu poate fi uşor detensionată şi poate fi uşor rezolvată”, a spus Iohannis.

El a arătat că nu ştie dacă se poate relua votul în Senat, dar, dacă această posibilitate există, ar fi bine să se uzeze de ea.

„Nu sunt convins că există posibilitatea precedurală să se reia votul în Senat, dar există posibilitatea pentru persoana implicată să demisioneze dacă vrea să detensioneze situaţia”, a afirmat preşedintele.

Ulterior, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, preşedintele a mai spus: ”Vor stabili ei acolo în Parlament dacă se poate relua sau nu. Dacă se poate relua, este bine să se mai voteze o dată”.

Preşedintele a precizat că a observat cu îngrijorare „revolta” oamenilor care au protestat joi, fiind de acord că situaţia este inacceptabilă.

„Am fost îngrijorat când am văzut câtă lume a ieşit să protesteze şi, pe bună dreptate, oamenii sunt revoltaţi, adică îşi permit parlamentarii să protejeze pe cineva printr-un vot”, a spus Iohannis.

Întrebat despre ideea PNL, de a intra în grevă parlamentară dacă votul în cazul Oprea nu este reluat, Iohannis a spus că nu i se pare o idee productivă.

„În Parlament se lucrează prin vot, nu prin grevă. Prin grevă poţi să atragi atenţia asupra unei chestiuni, dar cred că asta este destul de clar în atenţia publică”, a spus el.

Senatorul Gabriel Oprea a anunţat, pe Facebook, că a depus la Senat cererea către Călin Popescu Tăriceanu pentru reluarea votului asupra solicitării DNA de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă, afirmând că nu este intenţia sa de a „fugi de Justiţie”, dar consideră că dosarul este o „răfuială” politică.

Un nou protest în Capitală, vineri, faţă de decizia în cazul lui Gabriel Oprea

„Am depus astăzi cererea către Preşedintele Senatului. Nu a fost şi nu este intenţia mea să fug de Justiţie. Însă ceea ce se întâmplă cu acest dosar nu este în regulă. Vreau dreptate pentru Bogdan Gigină, dar dosarul acesta nu pare a fi despre dreptate, ci despre răzbunări şi răfuieli cu substrat politic”, scrie Oprea.

El a postat pe Facebook şi o fotografie cu cererea semnată şi adresată preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis se află, vineri, la Câmpulung Muscel, unde participă la evenimentele care marchează 100 de ani de la luptele din zona Bran-Câmpulung Muscel din timpul Primului Război Mondial.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
„Colegul meu de bancă a fost împușcat! Două gloanțe în cap”. Dezvăluire șocantă a lui Meme Stoica. Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc în 2026. Proprietarii sunt obligați să plătească în acest caz. Nu contează la ce etaj locuiesc
Playtech.ro
La ce temperatură trebuie setat frigiderul la sfârșitul verii. Treapta care poate crește inutil consumul
Adevarul
Tradiții de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este zi de post aspru pentru ortodocși
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Imagini uluitoare! Grecii au găsit-o pe Bernadette Szocs pe 'Insula Milionarilor'. Nicole Kidman a fost și ea acolo
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru anii de facultate și armată. Legea Pensiilor prevede cât valorează
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat