Cum să nu-ţi mai amâni treburile pe ultimul moment

Toţi am făcut-o măcar o dată, iar unii dintre noi au transformat asta în artă: amânarea lucrurilor pe care trebuie să le faci până în ultimul moment.
Romania TV
10 iun. 2012, 06:08
Cum să nu-ţi mai amâni treburile pe ultimul moment

Sunt o groază de lucruri pe care avem oroare să le facem, fie prin casă, fie la serviciu, şi am face orice altceva numai să nu ne apucăm de ele. Însă, amânarea sarcinilor neplăcute sau plicticoase nu face decât să ne prelungească stresul.

Iată de la experţii RealSimple.com câteva modalităţi ca să scapi de acest obicei prost al amânării pe ultimul moment.

Începe cu cel mai neplăcut lucru

Probabil că e ultimul lucru pe care vrei să-l auzi, dar dacă începi cu sarcina de care ţi-e cel mai groază, ai mult mai mari şanse să o duci la bun sfârşit şi iată de ce: experţii spun că fiecare dintre noi are o rezervă limitată şi consumabilă de voinţă şi energie. Apucă-te de ce e mai greu când energia ta e la cel mai înalt nivel şi vei duce sarcina la bun sfârşit.

Dacă amâni acea sarcina detestată nu numai că vei ajunge la ea când energia şi voinţa îţi vor fi la nivel minimum, dar nici nu îşi vei putea face ca lumea celelalte treburi pentru că vei fi constant stresat de faptul că trebuie să faci şi lucrul pe care îl deteşti. Aşadar, identifică sarcina pe care o urăşti (şi care nu e neapărat şi cea mai voluminoasă sau mai importantă) şi apucă-te de ea înainte de toate. Când o vei termina te vei simţi super-productiv şi acest sentiment te va umple de energie şi entuziasm.

Citeşte continuarea pe Sfatulparintilor.ro.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Pasagerii unui zbor au rămas blocați în cabină timp de 29 de ore și nu au avut voie să coboare. Cum a fost posibil așa ceva
Capital.ro
România ține doliu. S-a stins din viață Ioan Donca. Am pierdut un om pe care toată planeta l-a respectat
Playtech.ro
Cum va fi vremea în septembrie? Prognoza ANM pentru Răpciune aduce surprize mari
Adevarul
Mărturii cutremurătoare despre crima de la Craiova: cu ultimele puteri, profesoara i-a zis fiicei sale să iasă din apartament
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
Emisiunea care a făcut senzație în anii 2000. A creat vedete peste noapte
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Gheorghe Vranciu a murit la locul de muncă. Ireal ce a făcut șefa lui când bărbatul a acuzat stări de rău. Fiul victimei face declarații cutremurătoare
Cancan.ro
Unde a fost plecată Silvana Dăogaru, cu 3 zile înainte să fie ucisă de soț. Părinții profesoarei de 44 de ani sunt implicați
iamsport.ro
Legendarul Roger Federer a ajuns lângă Ion Țiriac. Forbes face un anunț uluitor
MediaFlux
Tensiuni majore în Coaliție! Pachetul 2 de măsuri fiscale, blocat! Pachetul 2 de măsuri fiscale, blocat
stirilekanald.ro
„Mi-a dat viaţa complet peste cap!” Polițistul atacat cu sabia de un interlop, dezvăluiri emoționante. În ce stare se află Ciprian acum, la 8 ani de la incident: „Mi-aş dori să am sănătatea înapoi”
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect