STUDIU: Aproape jumătate dintre români nu au încredere în Ministerul Sănătăţii

Aproape jumătate dintre români (43%) nu au încredere în Ministerul Sănătății, 33% în Casa Națională de Asigurări de Sănătate și 31% în spitale, relevă un studiu prezentat marți la lansarea Campaniei "Votez pentru Sănătate", care a evidențiat percepțiile și așteptările românilor cu privire la sistemul de sănătate, studiu realizat de Local American Working Group, în colaborare cu GfK, în iunie 2016.
Alina Costache
04 oct. 2016, 11:03
STUDIU: Aproape jumătate dintre români nu au încredere în Ministerul Sănătăţii

Potrivit aceluiași studiu, 45% dintre români au indicat că cele mai grave trei probleme ale sistemului de sănătate sunt personalul medical insuficient, administrarea ineficientă a bugetului și lipsa accesului la medicamente de ultimă generație.

De asemenea, 18% dintre respondenți au declarat că au fost umiliți atunci când au fost nevoiți să interacționeze cu serviciile medicale oferite de spitalele românești.

La nivel statistic, România se situează pe poziții codașe ale clasamentelor europene cu privire la indicatorii de sănătate, cu aproape jumătate de decese evitabile în sistemul de sănătate, o mortalitate generală cu 25% peste media europeană sau cu o rată a mortalității infantile de 2,5 ori mai mare decât media europeană, scrie Agerpres.

Aceeași sursă arată că 81% dintre români consideră că este esențial să aibă acces la medicamente de ultimă generație, mai ales atunci când se confruntă cu afecțiuni severe, iar 64% spun că au fost în situația sau cunosc persoane care nu și-au găsit medicamentele în farmacii.

Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), a motivat de ce el, ca pacient și ca cetățean, votează pentru sănătate.

„Votez pentru sănătate, pentru că pentru mine contează modul în care sistemul de sănătate, autoritățile din România vor veni către pacienți. Vreau să votez, pentru că mi se pare foarte important să fiu parte dintr-un sistem de sănătate în care pacientul poate să-și exprime părerea, drepturile, are acces la informații, la ceea ce înseamnă strategie de sănătate și va ști ce se va întâmpla cu viața lui azi, mâine și peste zece ani. Votez, pentru că vreau să am posibilitatea ca, în viitorul apropiat, să fac o călătorie în scopul unei plimbări și nu în scopul de a-mi căuta tratamente și medicamente, ceea ce la ora actuală pentru pacienții din România este o mare problemă”, a declarat Gănescu.

El a adăugat că își dorește ca, de acum încolo, să nu se voteze pe promisiuni, pe vorbe. „Vrem ca, de-acum încolo, nu să votăm pe vorbe, nu să votăm pe faptul că toată lumea ne-a spus că sistemul se va finanța, accesul la tratament va exista, serviciile medicale vor fi decontate. Nu, votez pe fapte, vreau să văd scris, negru pe alb: da, se va face asta, pentru că după aceea vreau să-i trag la răspundere pe cei care vin și nu fac”, a susținut Gănescu.

Studiul a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ național de 1.438 de români, bărbați și femei, cu vârsta cuprinsă între 20-60 de ani, în luna iunie 2016.

Campania „Votez pentru Sănătate” este inițiată de coaliția cu același nume și cuprinde organizații reprezentantive ale pacienților, industriei farmaceutice, medicilor, farmaciștilor și societății civile.

Campania își propune să genereze o dezbatere națională, prin responsabilizarea decidenților și a populației, cu privire la nevoia acută de transformare a sistemului medical, cu scopul final de a duce la dezvoltarea unei strategii naționale pe termen lung. Campania se va desfășura pe durata lunilor octombrie și noiembrie.

Citeşte şi Sindicaliştii din Sănătate au protestat în Capitală. Peste 35.000 de persoane au semnat pentru declanşarea grevei generale

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Gică Hagi, Nadia Comăneci și David Popovici, în Guvernul României propus președintelui Nicușor Dan de FANATIK. Cum ar arăta Palatul Victoria cu oameni din sport
Capital.ro
Pensionarii care primesc 2.000, 3.000 sau 4.000 de lei ar putea avea surprize în 2027. Ce arată calculele pentru trei majorări
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT