Femeile din mediul rural, examinate gratuit pentru depistarea cancerului de sân

Peste 16% dintre copiii din mediul rural, între 7 și 10 ani, nu merg la școală, iar un sfert dintre cei ce au între 11 și 14 ani nu sunt înscriși într-o formă de învățământ, arată Salvați Copiii România.
Filip Stan
05 oct. 2016, 19:47
Femeile din mediul rural, examinate gratuit pentru depistarea cancerului de sân

Cele mai mici rate de cuprindere școlară se înregistrează în regiunile cele mai afectate de sărăcie (în special regiunea de nord-est) și în mediul rural (care este mult mai afectat de sărăcie decât cel urban; la nivel național, în rândul populației generale, rata sărăciei relative în mediul urban este de 9%, pe când în cel rural este de 29%).

De exemplu, 16,4% dintre copiii cu vârste între 7 și 10 ani din mediul rural nu sunt cuprinși în învățământul primar, comparativ cu 9% în cazul copiilor din mediul urban, din aceeași categorie de vârstă. Diferențele rural — urban se adâncesc în cazul copiilor între 11 și 14 ani, 25% dintre copiii de această vârstă din rural nefiind înscriși în învățământ, comparativ cu 6% în cazul celor din urban, mai arată reprezentanții organizației.

Citeşte şi: ALARMANT. Anual, 7.000 de români află că au cancer la cap şi gât. Beneficiază de o CONSULTAŢIE GRATUITĂ

„Condamnarea copiilor la sărăcie este puternic favorizată de nivelul scăzut de educație a părinților — există o diferență de 40% între copiii săraci din familii cu nivel scăzut de educație (maxim gimnaziul) și cei ai căror părinți au un nivel mai ridicat de educație. Acest lucru nu înseamnă că părinții cu nivel scăzut de educație nu ar avea grijă de copiii lor, ci demonstrează că educația are un impact puternic asupra șanselor părinților de a avea un loc de muncă și de a obține câștiguri satisfăcătoare din muncă”, subliniază Salvați Copiii.

De Ziua Internațională a Educației, organizația Salvați Copiii România readuce în prim-plan problemele din sistemul de învățământ din România, cu care se confruntă elevii, profesorii și părinții.

Astfel, apreciază Salvați Copiii, România „cheltuiește, deseori, unele dintre cele mai mici procente din PIB, în comparație cu statele membre UE”. În plus, „deși ca procent din PIB cheltuielile totale ale statului român au fost doar cu 27,57% mai mici decât media europeană, în cazul celor trei domenii cheie pentru copii (educație, protecție socială și sănătate), cheltuielile au ajuns să fie și cu peste 41% mai mici decât mediile europene. Țara noastră a cheltuit pentru educație 3% din PIB în 2012 și 2,8% în 2013, în timp ce media la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene a fost de 5%, informează comunicatul.

„Asigurarea accesului universal la educație preșcolară, primară și secundară pentru toți copiii trebuie să fie prioritară pentru România. Asta înseamnă, desigur, alocarea acelui buget decent, minimum 6% din PIB, pentru educație, care va duce nu numai la corectarea discriminării cauzate de sărăcie, dar și la îmbunătățirea calității actului de educație. De aceea e școala o miză a noastră, a tuturor”, spune Gabriela Alexandrescu, președintele executiv Salvați Copiii România.

De Ziua Internațională a Educației (5 octombrie), Organizația Salvați Copiii anunță și lansarea celei de-a XVI-a ediții a Festivalului Brazilor de Crăciun, eveniment de strângere de fonduri pentru asigurarea accesului la educație și prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor proveniți din medii defavorizate. Și în 2016, unii dintre cei mai cunoscuți designeri vor crea, exclusiv pentru această ocazie, brazi de Crăciun, care vor fi apoi licitați.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Profesorii preuniversitari, în vizorul unei schimbări majore. Ce interdicții ar putea avea în viitor
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Program de Crăciun Lidl şi Kaufland 2025. Zilele în care magazinele din România vor fi închise
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Zi de foc maine. Colația, la un pas să se rupă după demersul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde