Negocierile de la Lausanne privind Siria se încheie cu decizia de a „continua contactele”

Reprezentanții Statelor Unite, ai Rusia și ai altor țări, care au discutat sâmbătă, la Lausanne, situația din Siria, au decis să își "continue contactele", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de AFP.
Iulian Tudor
15 oct. 2016, 19:34
Negocierile de la Lausanne privind Siria se încheie cu decizia de a

Potrivit Reuters, nu este clar dacă șeful diplomației ruse s-a referit la întrevederi directe sau la convorbiri telefonice, transmite Agerpres.

Lavrov a mai declarat agențiilor de presă ruse că părțile reprezentate la negocieri au discutat câteva „idei interesante” și s-au pronunțat pentru începerea unui proces politic în Siria, cât mai curând posibil.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră e cursa pentru calificarea în finală și ce adversari are
Capital.ro
Curs valutar marți, 11 august. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ce înseamnă „consumator întreruptibil”. Cine poate fi deconectat pentru a proteja sistemul energetic
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Adela Asmarandei a încetat din viață după 40 de ani dedicați copiilor: „A alinat și a salvat vieți”
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
CASS de 10% pentru mai multe tipuri de concediu medical. Tipurile de indemnizații care sunt afectate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat