Kelemen Hunor: Au existat încercări de intimidare a primarilor maghiari

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi că, în ultimii ani, au existat încercări de intimidare a comunității maghiare, fapt care ar arăta că instituțiile statului de drept nu funcționează bine.
Iulian Tudor
20 oct. 2016, 11:22
Kelemen Hunor: Au existat încercări de intimidare a primarilor maghiari

„Noi am văzut în ultima perioadă, și aici vorbesc de ultimii 3-4 ani, încercări de intimidare la adresa comunității noastre. Am spus de foarte multe ori și de foarte multe ori am fost înțeleșit greșit. Noi credem că demersurile și încercările de intimidare la adresa primarilor sau a celor aleși în autoritățile locale nu sunt o întâmplare, nu sunt doar un lucru pe lângă care putem să trecem.

Și aici a fost cazul de la Gheorgheni, cazul de la Miercurea Ciuc, apoi Sfântu Gheorghe și ultimul caz la Cluj, unde viceprimarul Horvath Anna este suspectată în legătură cu finanțarea campaniei electorale. Pentru astfel de situații noi trebuie să mergem mai departe, trebuie să continuăm drumul pe care am pornit și trebuie să fim mai puternici și mai solidari decât înainte”, a spus Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.

El a adăugat că în unele cazuri, cum este cel al viceprimarului Horvath Anna, au fost luate măsuri disproporționate, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul altor aleși.

„Noi nu contestăm dreptul procurorilor de a face cercetări, asta este treaba procurorilor; noi când vedem că măsurile adoptate sunt disproporționate cu acuzațiile sau cu presupusele acuzații, atunci punem semne de întrebare și credem că statul de drept, instituțiile statului de drept nu funcționează bine sau funcționează cu multe, multe probleme, fiindcă tot timpul măsurile adoptate trebuie să fie proporționale cu acuzațiile sau cu presupuse fapte.

Și noi am constatat, și nu vreau să dau exemple, dar sunt mulți primari cu acuzații mult mai brutale și cu suspiciuni mult mai bine fundamentate decât cazul doamnei Horvath — noi credem în nevinovăția domnei Horvath — și sunt lăsați să meargă la serviciu și-și fac treaba pentru care au fost aleși. Deci, noi credem că e nevoie de o întărire a statului de drept și din acest punct de vedere, fiindcă am constatat măsuri disproporționate în ultima perioadă”, a mai completat președintele UDMR.

CITEŞTE ŞI: Kelemen Hunor îl susţine pe Cioloş ca premier, dacă vine din partea unui partid care câştigă alegerile parlamentare

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce-a făcut Florin Maxim la primă oră a dimineții, după ce a învins-o pe FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT