Motoc: România va efectua o perioadă misiuni de poliţie aeriană şi cu F-16 şi cu MIG-21

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a declarat, joi, că aparatele F-16 achiziționate din Portugalia se află momentan în faza de "training" urmând să fie introduse gradual și în misiuni de poliție aeriană.
Romania TV
20 oct. 2016, 11:49
Motoc: România va efectua o perioadă misiuni de poliţie aeriană şi cu F-16 şi cu MIG-21

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a precizat că aceste misiuni vor fi realizate, o perioadă, în paralel cu avioanele MIG-21 LanceR.

„Primele șase aparate au fost abia recepționate, de curând. (…) Prima etapă în ceea ce privește utilizarea acestor aparate este una de training. Suntem în această etapă și gradual, treptat vor intra și cu misiuni de serviciu poliție aeriană. O vreme se va face acest lucru în paralel și cu aparatele Mig 21 LanceR și cu aparate F-16”, a afirmat Motoc, aflat în vizită de lucru la Centrul medical de diagnostic și tratament al Armatei.

Potrivit Agerpres, cele șase avioane F-16 au fost preluate, pe 28 septembrie, de la baza portugheză Monte Real, în cadrul unei ceremonii la care au participat premierul Portugaliei, Antonio Luis Santos Da Costa, dar și ministrul portughez al Apărării, Jose Alberto de Azeredo Lopes. O ceremonie similară a fost organizată pe 7 octombrie, la baza aeriană de la Fetești, în prezența premierului Dacian Cioloș și a miniștrilor Apărării din România și Portugalia.

În 2013, România a decis să cumpere din Portugalia 12 avioane de tip F-16 folosite. Inițial, s-a intenționat achiziționarea a 24 de avioane, dar decizia finală a fost pentru 12, din motive bugetare. Dincolo de F-16, au mai prezentat oferte companiile producătoare ale avioanelor JAS-39 Gripen și Eurofighter Typhoon, pentru aparate noi. A fost, de asemenea, analizată oferta pentru aeronava Rafale, produsă de grupul francez Dassault.

Prețul pentru cele 12 aeronave F-16 a fost stabilit la 628 milioane de euro.

Citeşte şi: Ministrul Mihnea Motoc a pedalat 56 de kilometri pentru o campanie de strângere de fonduri FOTO

DailyBusiness
Mesele cu carne, un lux pentru milioane de europeni. Unde se clasează România în clasamentul Uniunii Europene
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Irina Fodor, dezvăluiri îngrozitoare din show-ul Antenei 1! Care a fost coșmarul de la Asia Express!
Fanatik.ro
Nativii care atrag norocul în dragoste în luna septembrie. Astrele le scot în cale persoanele potrivite
Capital.ro
Obligație legală pentru proprietarii de apartamente. Se verifică la 2 ani doar de către specialiști autorizați
Playtech.ro
Tragedie la Lisabona: trei morți și peste 20 de răniți după ce funicularul Gloria a deraiat VIDEO
Adevarul
Serviciile secrete nord-coreene au șters toate urmele ADN-ului lui Kim Jong Un după întâlnirea cu Putin de la Beijing
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Primele declarații ale directoarei creșei din Timișoara, unde un băiețel de un an și jumătate a murit înecat: „A fost ultima oară când l-am văzut”
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
Mircea Lucescu, acuzat că i-a distrus cariera unui antrenor român: ”Mă făcea Ferguson, apoi suna să nu fiu numit în funcție”
MediaFlux
Anunțul Hidroelectrica privind prețurile pentru luna septembrie. Toți consumatorii sunt afectați
stirilekanald.ro
Cine sunt soții care și-au pus capăt zilelor împreună. S-au aruncat în gol de la etajul trei
substantial.ro
Dacă o persoană nouă te curentează la prima atingere, iată ce înseamnă