Negocierile UE-Canada pe tema CETA s-au BLOCAT. Prima reacţie a lui Iohannis: Negocierile în privinţa vizelor continuă UPDATE

Negocierile de vineri dintre Uniunea Europeană, Canada şi Guvernul regiunii belgiene Valonia pe tema Acordului de parteneriat comercial au eşuat, afirmă surse citate de RTBF.
Filip Stan
21 oct. 2016, 15:08
Negocierile UE-Canada pe tema CETA s-au BLOCAT. Prima reacţie a lui Iohannis: Negocierile în privinţa vizelor continuă UPDATE

UPDATE. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că negocierile cu autorităţile canadiene pentru ridicarea vizelor pentru români vor continua şi după ce negocierile privind Acordul CETA au eşuat, în urma opoziţiei Valoniei.

Iohannis a comentat, vineri, anunţul privind eşecul negocierilor dintre UE şi Canada pentru Acordul CETA, pe care România s-a angajat să-l sprijine doar în condiţiile în care Canada elimină vizele pentru români, spunând că discuţiile cu liderii de la Ottawa continuă. Şeful statului a precizat că vor continua negocierile dintre Canada şi România pe tema vizelor, chiar şi după eşecul realizării Acordului CETA.

Comisia Europeană nu a renunţat încă la semnarea unui acord comercial între cele 28 de state UE şi Canada, în ciuda obstacolelor lansate de executivul regional al Valoniei, care s-a plasat clar în opoziţie faţă de CETA. De asemenea, surse din instituţia europeană au precizat că negocierile au ajuns într-un impas, care nu înseamnă eşecul acordului comercial transatlantic, transmite Reuters.

”Negocierile, care au început de la primele ore ale dimineţii cu executivul valon, au ajuns într-un impas. Comisia Europeană nu consideră că acesta reprezintă eşecul procesului de semnare a acordului negociat de UE şi Canada”, a declarat o sursă din CE, transmite News.ro.

Ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, a părăsit la ora 16.00 sediul Guvernului regiunii belgiene Valonia, anunţând sfârşitul şi eşecul negocierilor pe tema CETA. Chrystia Freeland s-a declarat „dezamăgită” şi a vorbit de o „oportunitate pierdută”.

Demnitarul canadian a precizat că este evident faptul că UE nu este capabilă să obţină un acord comercial nici măcar cu Ottawa.

”Pentru Canada este evident că Uniunea Europeană nu este capabilă să aibă vreodată un acord internaţional, nici măcar cu o ţară care respectă valorile europene”, a declarat Chrystia Freeland, care a ieşit vizibil furioasă din sediul executivului Valoniei.

Anterior, premierul valon a descris drept insuficiente rezultatele lungilor negocieri dintre UE şi Canada privind CETA. Paul Magnette a precizat că în ciuda progreselor înregistrate, există încă mari dificultăţi în ceea ce priveşte arbitrajul în disputele comerciale dintre executivele europene şi multinaţionalele canadiene, arată News.ro.

Comisia Europeană a prezentat o serie de concesii prin mai multe modificări operate la nivelul unei declaraţii europene anexate tratatului transatlantic, tocmai pentru a linişti temerile executivului valon cu privire la agricultură şi modul de rezolvare a disputelor comerciale cu societăţile canadiene. Însă, valonii au decis în final că aceste concesii nu sunt mulţumitoare pentru a semna acordul CETA.

Eşecul negocierilor cu Valonia privind Acordul Economic şi Comercial UE-Canada, vine la doar câteva ore după ce reprezentanţii europeni şi canadieni au depăşit impasul provocat de respingerea acordului de către România şi Bulgaria. Cele două state est-europene au ameninţat că nu vor accepta acest acord comercial transatlantic, până ce executivul canadian nu dă asigurări scrise cu privire la liberalizarea regimului de vize pentru ceţăţenii români şi bulgari.

Citeşte şi:  Canada ridică vizele pentru România la 1 decembrie 2017, dacă se semnează acordul cu UE. Belgia continuă să se împotrivească

În acest sens, eşecul negocierilor ameninţă ridicarea vizelor pentru românii şi bulgarii care călătoresc începând cu 1 decembrie 2017 în Canada.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu dezvăluie motivul halucinant pentru care este înjurat de galeria lui Dinamo: „Este ireal! Asta e România” - Fanatik.ro
Capital.ro
BREAKING NEWS. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Reacția PSD
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Trecutul lui Siegfried Mureșan. Propus premier, a avut o carieră atipică
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte