DSV Covasna, anunţ alarmant: jumătate din cantitatea de ouă cu salmonella a fost comercializată

Aproape jumătate din cantitatea de ouă infectate cu salmonella care a intrat pe piața covăsneană a fost comercializată înainte de apariția alertei și retragerea lor de la vânzare, dar până acum nu s-au semnalat cazuri de toxinfecții în urma consumării acestora, potrivit autorităților.
Filip Stan
24 oct. 2016, 16:26
DSV Covasna, anunţ alarmant: jumătate din cantitatea de ouă cu salmonella a fost comercializată

Directorul executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Covasna, dr. Siko Barabas Sandor, a declarat luni, pentru AGERPRES, că alerta a fost primită duminică prin Sistemul Rapid de Alertă Națională, iar în mai puțin de două ore de la apel inspectorii instituției au retras de la comercializare peste 10.000 de ouă aduse din Polonia.

Potrivit acestuia, până la primirea alertei și intervenția organelor sanitar-veterinare s-a vândut aproape jumătate din cantitatea de ouă infectate cu salmonella.

El a recomandat cetățenilor să nu intre în panică și să consume doar ouă preparate termic, fierte sau prăjite, pentru a preveni riscul intoxicațiilor.

Directorul Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, Nagy Andras Robert, a declarat că în momentul de față este internată o singură persoană infestată cu salmonella, dar, în opinia sa, cazurile nu au legătură între ele.

”În fiecare an apar câteva cazuri sporadice. (…) În momentul de față avem un singur caz internat, un pacient care a venit la spital în urmă cu două săptămâni, eu nu cred că au legătură una cu alta”, a spus Andras Nagy Robert, potrivit Agerpres. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat