Gazoductul Giurgiu-Ruse: A fost trasă pe sub Dunăre a doua conductă

Cele trei companii implicate în proiectul gazoductului Giurgiu-Ruse, compania de stat Transgaz, firma românească privată Inspet Ploieşti şi constructorul austriac Habau, au tras pe sub Dunăre conducta secundară, de rezervă, a gazoductului, a anunţat duminică Transgaz, la o lună şi jumătate de la cuplarea conductei principale.
Romania TV
06 nov. 2016, 15:33
Gazoductul Giurgiu-Ruse: A fost trasă pe sub Dunăre a doua conductă

Gazoductul va face parte din proiectul Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), care va lega reţelele de gaze naturale din cele patru state şi va permite exportul gazelor de la Marea Neagră spre Austria. ”În data de 4 noiembrie 2016, s-a finalizat tragerea pe sub Dunăre a conductei de rezervă DN 500 în lungime de 2100 metri, lucrările fiind derulate în baza contractului de execuţie semnat împreună cu Inspet SA Lider şi SC Habau PPS Asociat”, se arată în comunicatul Transgaz.

Atât în contractul de finanţare, cât şi în contractul de execuţie, termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2016.

Lucrarea de subtraversare a Dunării este una dintre cele mai mari din Europa până la acest moment, iar lungimea efectivă a subtraversării este de 2,1 km de la grupul de robinete Comasca până la grupul similar de la Marten (Bulgaria). În 25 septembrie, a fost finalizată şi pusă în funcţiune conducta principală, care a creat condiţiile tehnice pentru asigurarea exportului de gaze naturale din România spre Bulgaria. Staţiile de reglare şi de măsurare ( SRM-urile), atât din România, cât şi din Bulgaria, au fost construite, astfel încât, după semnarea Acordului de Interconectare şi aprobarea metodologiei de rezevare de capacitate, se pot efectua activităţi de import şi export de gaze naturale, potrivit news.ro

”Transgaz se află în faza finală a negocierii Acordului de Interconectare cu Bulgartransgaz, operatorul sistemului de transport gaze naturale din ţara vecină, Bulgaria. Acordul de Interconectare va sta la baza comercializării capacităţilor de transport”, se arată în comunicat.

Interconectorul România-Bulgaria a fost finanţat cu fonduri europene în valoare de 23 milioane euro, din care 10 milioane euro alocate lucrărilor de pe malul românesc şi 13 milioane euro pentru partea bulgară. Staţia de măsurare a gazelor din Giurgiu permite circulaţia gazelor în ambele sensuri, fiind dimensionată la un debit maxim de 1,5 miliarde metri cubi pe an în ambele sensuri. Din staţia de măsurare, gazele sunt transportate prin conducte de tip DN cu un diametru de 500mm, lungi de 5,1 km, până de la grupul de robinete Comasca (România). Interconectorul România –Bulgaria este cea mai mare lucrare de acest gen din Europa până la acest moment.

Proiectul de interconectare este, în prezent, singurul prin care se poate asigura transportul gazelor naturale pe ruta Azerbaidjan-Turcia-Grecia spre Austria, prin segmentul de pe teritoriul României, potrivit news.ro.

Transgaz a semnat, la începutul lunii septembrie, la Budapesta, acordul prin care primeşte o finanţare europeană de 179 de milioane de euro prin Mecanismul Conectarea Europei, pentru lucrările de pe teritoriul României la gazoductul BRUA. Primele importuri şi exporturi de gaze prin conducta Giurgiu-Ruse vor avea loc, cel mai probabil, începând cu anul gazier 2016-2017.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT