Concursurile pentru ocuparea posturilor în învăţământul superior de stat au fost deblocate

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, o hotărâre privind aprobarea scoaterii la concurs, în anul 2012, a posturilor didactice şi de cercetare vacante din instituţiile de învăţământ superior de stat. Astfel, universităţile de stat vor putea organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice şi de cercetare vacante, posturi blocate începând cu anul 2009, decizie care a condus în ultimii trei ani la un deficit de cadre didactice titulare de 42,76%.
Romania TV
14 iun. 2012, 10:13
Concursurile pentru ocuparea posturilor în învăţământul superior de stat au fost deblocate

Potrivit documentului aprobat de Executiv, pot fi ocupate posturile vacante de: asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar, asistent cercetare, cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific gradul III, cercetător ştiinţific gradul II şi cercetător ştiinţific gradul I.

„Ocuparea celor 2.381 de posturi se face în condiţiile legii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pe anul 2012, în conformitate cu solicitările instituţiilor de învăţământ superior de stat înaintate Ministerului Educaţiei în luna septembrie a anului 2011. O altă condiţie ce trebuie respectată este încadrarea într-o politică de resurse umane echilibrată, astfel încât scoaterea posturilor la concurs să nu genereze majorarea numărului total de posturi ocupate pe fiecare instituţie de învăţământ superior de stat. Prin excepţie, pot fi ocupate prin concurs posturile didactice şi de cercetare care s-au vacantat prin ieşiri din instituţia de învăţământ superior de stat în anul universitar 2011-2012″, a declarat ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop.

În anul universitar 2011-2012, în instituţiile de învăţământ superior de stat sunt normate un număr de 42.498 de posturi didactice, din care 24.134 de posturi didactice ocupate de titulari (56,79%) şi 18.364 (43,21%) posturi didactice vacante.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT