Guvernul a atacat la CCR Legea care interzice poprirea conturilor concomitent cu reţinerea din salariu

Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României referitor la Legea privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din veniturile obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii.
Iulian Tudor
07 nov. 2016, 15:05
Guvernul a atacat la CCR Legea care interzice poprirea conturilor concomitent cu reţinerea din salariu

„Executivul consideră că normele preconizate de legea menționată nu răspund exigențelor de previzibilitate, sunt imprecise sau, după caz, lapidare, ceea ce poate conduce la eventuale confuzii în interpretare și aplicare și, prin urmare, la afectarea drepturilor și intereselor părților din executarea silită”, se menționează într-un comunicat al Executivului.

În sesizarea transmisă, Guvernul menționează că Noul Cod de Procedură Civilă (NCPC) (Legea 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare) a reformat și resistematizat substanțial materia executării silite. Scopul noii reglementări în materia executării silite constă în executarea promptă și efectivă a titlurilor executorii obținute în cadrul procesului de fond ori, după caz, recunoscute ca atare de lege, în condițiile respectării stricte a drepturilor procesuale ale părților, atât ale creditorului și debitorului, cât și ale oricărei alte persoane interesate. Reformarea materiei executării silite a impus realizarea unei sistematizări riguroase, care a ținut cont de cele două forme de executare – urmărirea silită indirectă asupra tuturor bunurilor urmăribile ale debitorului și executarea silită directă. Dispozițiile NCPC constituie procedura de drept comun în materie civilă și instituie principiile legalității și cel privind rolul activ al executorului judecătoresc, aplicabile în materia executării silite.

De asemenea, este avut în vedere faptul că NCPC (art.729) instituie unele limite ale urmăririi veniturilor bănești, după cum urmează:

– Salariile și alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite: Până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii; Până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

– Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.

– Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economice, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.

– Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensație acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale, precum și sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel. Urmărirea acestor drepturi se va putea face în limita a jumătate din cuantumul acestora.

– Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.

În plus, sunt în vigoare unele norme speciale și particulare, precum unele prevederi incluse în Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. De asemenea, și Legea nr. 53/2003 – Codul muncii stabilește (art.169) o serie de reguli speciale referitoare la reținerile din salariu.

„Față de cadrul actual de reglementare reformat în materie procesual civilă, precum și de reglementările speciale și particulare menționate, Guvernul a formulat unele critici privitoare la lipsa conformității soluțiilor legislative avansate prin Legea privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din veniturile obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii cu unele dispoziții din Constituția României, republicată”, potrivit comunicatului citat.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Starul unei echipe de Champions League din Anglia, exclus din lot pentru mesaje deocheate date unei eleve de doar 15 ani!
Capital.ro
Pensionarii ar putea primi banii înapoi. CCR judecă taxa CASS aplicată pensiilor
Playtech.ro
Topul celor mai bune universități din România în 2026. Ministerul Educației a publicat clasamentul oficial
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Curent electric gratuit pentru români. În ce intervale se oferă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi