Doliu în lumea muzicii. O vedetă, în LACRIMI. A MURIT

Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi trece prin momente extrem de dificile după ce, zilele trecute, a primit o veste care l-a dat peste cap. Mai exact, el a aflat, cu stupoate, că ființa care l-a încurajat tot timpul să îmbrățișeze cariera de artist a murit.
Iulian Tudor
10 nov. 2016, 09:33
Doliu în lumea muzicii. O vedetă, în LACRIMI. A MURIT

Danezul, cântărețul care a devenit celebru pentru colaborările sale din lumea muzicii cu artiști cunoscuți de la noi, este, în acest moment, în doliu, scrie spynews.ro. Iar asta pentru că, în urmă cu câteva zile, parcă fără niciun avertisment, bunicul lui s-a stins din viață. „Mi-a fost ca un tată, el m-a crescut” spune, cu lacrimi în ochi, Danezul, manelistul care, acum, nu își mai poate reveni în urma șocului pe care l-a avut la aflarea veștii. De altfel, ne-a dezvăluit și logodnica lui, Sorin Ceaugea, una dintre cele mai cunoscute figuri din lumea muzicii de petrecere, cântărețul este devastat. „Nu își poate reveni. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru el, nimeni nu se aștepta să se întâmple așa ceva. Acum trebuie să fim puternici, să încercăm să trecem peste. Vom merge la înmormântare, iar apoi vom vedea ce vom face, sper să reușească să treacă peste. Eu sunt alături de el, indiferent ce va fi”, a spus Sorina.

Citeşte şi O cântăreaţă de la noi, implicată într-un accident TERIBIL. Maşina s-a făcut PRAF

Moartea bunicului său vine după ce, în ultimele luni, Danezul a avut o serie de ghinioane caere ar speria pe oricine. Întâi, a avut un accident de mașină din care a scăpat cu viață ca prin minune. Apoi, după ce s-a întors de la o cântare la care fusese invitat alături de logodnica lui a găsit casa devastată, fiind inundat de vecinii săi.

Citeşte şi Interlopul FUGAR Ciprian Dăscălescu, prins într-un club de MANELE din Capitală

A divorțat pentru Sorina Ceugea

„A divorțat pentru mine, acum ne iubim. Suntem împreună de câteva luni, de după divorțul lui și ne înțelegem foarte bine, dar am preferat să fim discreți pentru a nu se interpreta greșit situația. În orice caz, acum petrecem mai tot timpul împreună, fiind și iubiți, lucrând împreună și pe scenă, așa că nu sunt prea multe de zis, preferăm să ne trăim pasiunea departe de ochii lumii”, spunea Sorina Ceugea în urmă cu ceva vreme.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Inna, mesaj emoționant la un an de la moartea lui Mihai Leu. Cântăreața nu l-a uitat pe legendarul sportiv
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Autostrăzile și drumurile expres care ar urma să fie deschise până la finalul lui 2026. Lista completă a șantierelor
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
PAPARAZZI Ileana Badiu mai în formă ca niciodată după operație! Vedeta a trecut peste toate greutățile și a început să le care FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?