Explozie la baza aeriană NATO de la Bagram: 4 morţi şi 14 răniţi UPDATE

Reprezentanţii NATO au anunţat că cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 14 au fost rănite după ce o explozie puternică a zguduit la primele ore ale dimineţii baza aeriană de la Bashram, care găzduieşte cele mai multe trupe americane staţionate în Afganistan. Explozia puternică a fost deja revendicată de talibanii afgani, fiind vorba de al doilea atac din ultimele zile care vizează o instituţie a trupelor străine, scrie Al-Jazeera.
Ionela Marcu
12 nov. 2016, 06:06
Explozie la baza aeriană NATO de la Bagram: 4 morţi şi 14 răniţi UPDATE

Nu există încă informaţii despre naţionalităţile celor ce şi-au pierdut viaţa în explozia, care a zguduit baza aeriană puternic fortificată de la nord de Kabul.

Talibanii au organizat în ultima perioadă atacuri sângeroase asupra unor instituţii ale trupelor NATO.

„Un dispozitiv exploziv a fost detonat la baza aeriană Bagram. Explozia a provocat mai multe victime. Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar aproximativ 14 militari au fost răniţi. Echipele de intervenţie continuă să-i trateze pe răniţii de la Bagram”, se arată într-un comunicat al NATO.

Baza Bagram a fost adeseori vizată de atacuri ale luptătorilor talibani, în special din cauza proximităţii de Kabul.

Explozia atrage atenţia asupra unei situaţii de securitate din ce în ce mai precare, la doar doi ani după ce NATO şi-a finalizat operaţiunile de luptă din Afganistan.

În acest moment, aproximativ 10.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Afganistan. Cele mai multe trupe sunt găzduite la baza aeriană Bagram.

Explozia are loc la doar două zile după ce talibanii afgani au atacat consulatul german din localitatea Mazar-i-Sharif. Patru persoane au decedat şi alte 128 au fost rănite, după ce un luptător sinucigaş a intrat cu o camion încărcat cu explozibili în zidul consulatului Germaniei.

Niciun cetăţean german nu a decedat în atac, iar forţele NATO au intervenit pentru evacuarea persoanalului consulatului din Mazar-i-Sharif.

Peste 700 de militari români sunt mobilizaţi în Afganistan. România participă din anul 2001 la operaţiunile din Afganistan, în cadrul coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite şi în cadrul misiunii Forţei NATO de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), scrie news.ro. 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Tatuajul impresionant pe care și l-a făcut un star din Premier League: pe corpul său apare celebrul Joker și mesajul ”Why so serious?”
Capital.ro
Alimentele de bază rămân mai ieftine? Decizia care poate prelungi plafonarea prețurilor până la finalul anului. Anunțul lui Tanczos Barna
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Peste 30.000 de locuri de muncă în țară și străinătate. Cele mai căutate meserii
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți