Vicepremierul Vasile Dâncu: „Cauza lipsei de autostrăzi în România este numărul mare de arii protejate”

Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat că România nu are autostrăzi din cauza ineficienţei cheltuirii banilor, dar şi pentru că sunt prea multe zone protejate, aproximativ 25% din suprafaţa ţării, ceea ce blochează dezvoltarea infrastructurii.
Romania TV
20 nov. 2016, 12:07
Vicepremierul Vasile Dâncu:

„Este incapacitatea administrativă legată de modalităţile în care ne planificăm resursele şi controlăm modul în care se cheltuie banii din administraţie”, a spus Dâncu, întrebat despre motivul pentru care România are atât de puţine autostrăzi, informează news.ro.

El a adăugat că o altă problemă este numărul mare de arii protejate din România, care blochează dezvoltarea.

Citeşte şi Administratorii de drumuri au fost amendaţi cu peste 30.000 de lei de către Inspectoratul General al Poliţiei Române

„Am construit zone protejate, vreo 25% din teritoriul României sunt zone protejate şi în aceste zone protejate se poate construi foarte greu. Credeam noi atunci şi autorităţile locale credeau în momentul respectiv că aceste zone protejate vor aduce finanţare de la UE sau din altă parte, dar deocamdată ne blochează dezvoltarea, inclusiv a unor tronsoane de autostradă”, a spus ministrul Dezvoltării.

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat, vineri, la Braşov, că în 2017 vor fi construiţi 150 de kilometri de autostradă, „de zece ori mai mulţi” decât în acest an, fiind vorba despre porţiunile Lugoj-Deva, Sebeş-Turda, Suplacu de Barcău-Borş.

„Anul acesta nu o fie zero kilometri, anul acesta o fie 15 kilometri. Lotul II Lugoj-Deva va fi gata pe 15 decembrie. Am fost acolo săptămâna trecută şi lucrările sunt foarte avansate. Anul viitor o să fie de zece ori mai mulţi, adică 150 de kilometri de autostradă. Vorbim tot de porţiunea Lugoj-Deva, dar şi de Sebeş-Turda, plus Suplacu de Barcău-Borş chiar porţiunea unde s-a reziliat contractul cu Bechtel. Cei 26 de kilometri, dacă demarăm acum licitaţia, când începem sezonul, în martie, ar putea fi terminaţi în şase luni. Vom face eforturi mari ca să nu mai existe întârzieri pe viitor. De exemplu, la licitaţii nu vom mai impune un termen clar, ci un interval, de exemplu între un an pentru firmele care lucrează foarte bine şi 18 luni pentru constructorii mai puţin eficienţi. La licitaţie vor avea câştig de cauză cei care vor oferi cel mai scurt termen”, a spus ministrul Sorin Buse, care a participat la inaugurarea tronsonului I al centurii ocolitoare a Braşovului.

Ministrul a spus că mai multe autostrăzi sunt prioritare în anii următori. El a precizat că urmează să fie lansat procesul de licitaţie pentru mai mult de 500 de kilometri de autostradă, respectiv Târgu Neamţ -Iaşi -Ungheni, Craiova-Piteşti, şi se are în vedere şi deblocarea Comarnic-Braşov, unde au fost făcute contestaţii.

Citeşte şi CUM ARATĂ harta interactivă a autostrăzilor şi drumurilor expres din România FOTO

„Am deblocat şi sectorul cuprins între Sibiu şi Sighişoara şi vrem să lansăm licitaţie şi pentru porţiunea între Sighişoara şi Braşov. Am discutat cu toţi reprezentanţii constructorilor cărora le-am cerut să se încadreze în termenele de durată şi cost. Oamenii au înţeles mesajul. Sunt companii care au făcut lucruri extraordinare în alte ţări şi trebuie să facă şi aici cum au făcut acolo”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Întrebat cum pot fi prevenite accidentele în care sunt implicate mai multe maşini, precum cele de pe Autostrada Soarelui, ministrul a spus că în România sunt doi factori: traficul foarte agresiv şi ignorarea totală a pericolului.

„Din experienţa mea, lucrând în companii au automobile, un număr foarte mic este atribuit condiţiilor drumului. La noi în ţară sunt doi factori: traficul foarte agresiv şi ignorarea totală a pericolului. Şoferii îşi asumă riscuri într-un fel de teribilism fără să se gândească că un astfel de gest poate nenoroci 20 de oameni. Din combinaţiile astea două ajungem la astfel de situaţii. Când lucram la o companie privată aveam o şcoală de conduită preventivă unde erau înrolaţi toţi şoferii care aveau accidente la activ sau cei care prin natura funcţiei lor conduc mult. Veneau în poligon unde erau puşi să frâneze ca să vadă în cât timp te opreşti la o viteză de 50 kilometri pe oră de exemplu. Nu învăţau, dar li se schimbau perspectivele”, a mai spus Sorin Buse.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT