Aglomeraţie mare pe drumurile naţionale şi la frontieră, în minivacanţa de 1 Decembrie. Cozi de maşini, pe zece kilometri UPDATE

Mii de români s-au prezentat în punctele de frontieră din vestul ţării, începând de miercuri dimineaţă, pentru a ieşi din ţară, profitând de minivacanţa de sărbători, ceea ce a aglomerat vămile, la Nădlac II, pe autostradă, fiind nevoie să se aştepte aproximativ o oră pentru controlul documentelor. De asemenea, circulaţia este îngreunată la ieşire din Bucureşti, pe A1 şi DN1, dar şi în zona staţiunilor montane. Poliţiştii acţionează cu 400 de radare pentru sancţionarea şoferilor care circulă cu viteză.
Ionela Marcu
30 nov. 2016, 10:41
Aglomeraţie mare pe drumurile naţionale şi la frontieră, în minivacanţa de 1 Decembrie. Cozi de maşini, pe zece kilometri UPDATE

UPDATE. Circulația pe DN24A s-a reluat, pe un fir alternativ. Din cauza unei coliziuni dintre două autoturisme (care a avut loc în jurul orei 17.30), traficul fusese oprit total la intrarea în municipiul Huși dinspre Stănilești.

UPDATE. Din cauza unei coliziuni dintre două autoturisme (care a avut loc în jurul orei 17.30), circulația pe DN24A este momentan oprită pe ambele sensuri la intrarea în municipiul vasluian Huși dinspre Stănilești. Șoferii sunt sfătuiți să manifeste disciplină în trafic și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.

UPDATE. Din cauza numărului foarte mare de autovehicule, circulația rutieră pe sensul către Râmnicu Vâlcea al DN7 (Pitești – Râmnicu Vâlcea) se desfășoară îngreunat, în coloană, pe raza județului Vâlcea. Șoferii sunt sfătuiți să manifeste disciplină în trafic și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți pe teren.

UPDATE. Circulația rutieră pe autostrada A1 București – Pitești se desfășoară îngreunat, în coloană, la ieșirea de pe aceasta către Râmnicu Vâlcea. De asemenea, în coloană se circulă și pe DN7, în zona localității argeșene Bascov. Situația este creată de numărul mare de autoturisme, însă și din pricina faptului că în această localitate există o trecere la nivel cu calea ferată (dezafectată), unde automobiliștii reduc mult viteza.

UPDATE Circulaţia pe DN1, între Ploieşti şi staţiunile de pe Valea Prahovei, se desfăşoară cu foarte mare dificultate, miercuri după-amiază, pe sensul de urcare către munte, unde s-au format blocaje în trafic, iar coloanele de maşini se întind pe cel puţin zece kilometri. Distanţa de aproximativ 12 kilometri între Câmpina şi Nistoreşti este parcursă într-o oră şi jumătate, maşinile înaintând cu viteza de 5 km/oră.

Drumul se aglomerează începând din dreptul municipiului Câmpina, iar la trecerea de pe tronsonul cu două benzi pe sens pe cel cu o singură bandă pe sens circulaţia este aproape blocată.

UPDATE Pe DN 1, în zona Comarnic, maşinile circulă în coloană spre Braşov, între kilometri 101 şi 107, la fel şi în dreptul localităţii Buşteni, între kilometri 129 şi 131. Pe Drumul Naţional 2, între Bucureşti şi Urziceni se înregistrează, de asemenea, aglomeraţie pe sensul de ieşire din Capitală.

Totodată, la ieşirea de pe autostrada Bucureşti-Piteşti şi intrarea pe DN7, spre Râmnicu Vâlcea, se circulă în coloană, iar în judeţul Arad, în zona vămii Nădlac, la ieşirea din ţară, valorile de trafic sunt în creştere.

Pentru a monitoriza traficul şi a preveni producerea accidentelor rutiere, mii de poliţişti au fost mobilizaţi şi sute de radare au fost dispuse pe principalele drumuri din ţară.

„În această perioadă aproximativ 8.400 de poliţişti acţionează cu peste 3.500 de autospeciale şi cu peste 400 de aparate radare. Conducătorii auto trebuie să cunoască faptul că Poliţia Română acţionează şi cu autospeciale neinscripţionate, dotate cu aparate radar. Traficul rutier este monitorizat şi pe calea aerului, echipajele de la sol putând fi redirecţionate în zonele unde există probleme de fluenţă a traficului” a declarat inspectorul Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliţiei Române, citat de Mediafax.

Poliţia recomandă şoferilor să se informeze înainte de a pleca la drum cu privire la condiţii meteo şi rutiere, să respecte regulile de circulaţie, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri şi să dea dovadă de prudenţă şi politeţe în trafic.

Cele mai multe echipaje de poliţie vor acţiona pe DN 1, DN 2 şi pe autostrăzi, măsurile sporite de monitorizare a traficului urmând să fie menţinute pe toată perioada mini-vacanţei de 1 Decembrie, informează reprezentanţii autorităţilor.

Punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria erau agomerate, miercuri, când mii de români au plecat în străinătate pentru a petrece minivacanţa din preajma Zilei Naţionale.

Atât DN7, în judeţul Arad, cât şi autostrada Arad-Nădlac, erau aglomerate încă de dimineaţă, iar în Vama Ndlac II, de pe autostradă, s-au format coloane de maşini.

Conform aplicaţiei de pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră, Nădlac II este cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei şi aşteaptă, în medie, 50 de minute. Unii şoferi au reclamat, însă, că se aflau de două ore în coloană şi mai aveau de aşteptat pentru control.

„În acest moment, se lucrează pe toate cele şase benzi destinate autoturismelor pentru ieşirea din ţară prin PTF Nădlac II, iar personalul de control a fost suplimentat în aceste zile, când există un flux mai mare de turişti”, a declaratpentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frotnieră Arad, Mihaela Leş.

Conform sursei citate, şoferii sunt sfătuiţi să aleagă alte puncte de trecere, precum Nădlac I (DN7), Vărşand şi Turnu, care nu sunt aglomerate.

La intrarea în ţară, traficul se desfăşoară normal, însă fluxul mare de persoane este aşteptat duminică, la întoarcea românilor din minivacaţă.

DailyBusiness
Andra, dezvăluiri despre relația specială pe care o are cu fiica ei. Ritualul peste care Eva nu sare
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Omul de care se teme Vladimir Putin. Este singurul din lume. Doar el poate opri războiul
Playtech.ro
Moneda românească din anii ’90 pe care se cer 100.000 de lei. Mulţi români cred că nu văd bine preţul, de ce e atât de scumpă
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Trecerea la ora de iarnă în 2025. Schimbarea vine mai devreme
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Greu de crezut cu ce sumă trăiește fiul fostului dictator
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Sorin Grindeanu, anunț privind un candidat comun PNL-USR la Primăria București! Șanse mari ca PSD se rupă coaliția, în acest scenariu
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!