Toate primăriile vor primi în noiembrie banii necesari pentru plata asistenţilor personali

Ministerul Muncii îi asigură pe asistenţii persoanelor cu handicap că până la sfârşitul lunii noiembrie, prin rectificarea bugetară, toate primăriile vor primi banii pentru plata acestora. Banii vor fi viraţi prin Ministerul de Finanţe, scrie Mediafax.
Romania TV
16 nov. 2011, 15:06
Toate primăriile vor primi în noiembrie banii necesari pentru plata asistenţilor personali

Ministerul Muncii a precizat că, împreună cu specialiştii de la Inspecţia Muncii, vor să verifice toate autorităţile locale care nu au respectat contractele cu asistenţii personali, nu au plătit la timp salariile sau, mai grav, indemnizaţiile, cu toate că banii au fost viraţi de la Ministerul de Finanţe.

Potrivit Ministerului Muncii, în România sunt 67.318 asistenţi personali, angajaţi ai administraţiilor locale, plătiţi de la bugetul de stat şi din bugetele locale.
Aproximativ 50 de însoţitori ai persoanelor cu handicap au protestat, miercuri, la sediul Ministerului Muncii, nemulţumiţi că nu şi-am mai primit drepturile salariale din luna mai.

O femeie din Mehedinţi a trimis o solicitare prefectului în care cere aprobare să fie eutanasiată împreună cu fiica ei, din cauză că nu a mai primit de trei luni indemnizaţia de handicap, Inspecţia Socială urmând să verifice situaţia acesteia.

Reprezentanţii Ministerului Muncii spun că au aflat de cazul femeii din Lunca Banului, judeţul Mehedinţi.

„Precizăm că Direcţia pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap a cerut imediat Inspecţiei Sociale să verifice situaţia economico-socială a femeii şi dacă reclamaţia acesteia este fundamentată”, se arată într-un comunicat de miercuri al Ministerului Muncii.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Toate detaliile despre transferurile Rapidului! Ce lovitură de imagine încearcă Angelescu: „Și eu, și Pancu ni-l dorim”
Capital.ro
Comisioane suplimentare pentru românii cu card. Situațiile în care se taxează mai mult pentru retragerile de numerar
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?